luni, 13 aprilie 2020

Top 5 obiective turistice de vazut in Salonic

Salonic, al doilea oras ca marime din Grecia, dupa capitala Atena, este unul dintre cele mai frumoase orase din nordul Greciei. Salonic sau Thessaloniki cum este denumit de catre greci,  are o populatie de 1.550.000 de locuitori cu tot cu suburbii. Ca fosta capitala a unuia din cele 4 districte romane ale Macedoniei, era condus de un praetor. A fost numit dupa Thessalonica, sotie a lui Casander si sora lui Alexandru cel Mare, care a fondat orasul. Ea a fost numita asa, de tatal sau Filip, pentru ca a auzit prima oara despre nasterea sa dupa ce a infrant Tesalia. În cea de-a doua călătorie misionară, Paul a predicat într-o sinagoga de aici, principala sinagogă a evreilor din acea parte a Macedoniei şi a pus bazele unei biserici. Opoziţia evreilor asupra sa, l-a făcut să plece din oraş, spre Berroia. Ca parte a Macedoniei, Salonic a făcut parte şi din Imperiul Roman şi Bizantin până ce Constantinopolul a fost capturat în Cruciada a patra (1204). Oraşul a devenit capitală a Regatului Cruciat al Salonicului, până ce a fost cucerit de despotul Bizantin al Epirului în 1224. A fost recuperat de Imperiul Bizantin în 1264, dar, neputând să-l susţină împotriva Imperiului Otoman, despotul bizantin Andronikos Palaeologus, a fost forţat să-l vândă Venetiei, care l-a păstrat sub autoritatea sa pana in 1430. Dar ce puteti vedea in Salonic ? Sunt atat de multe de vazut in Salonic incat nu cred ca ar ajunge o singura zi pentru vizitarea lui in amanunt. In Salonic s-a nascut si Mustafa Kemal Ataturk, intemeietorul Turciei moderne. S-a nascut aici pe vremea cand Salonicul facea parte din Imperiul Otoman.

1. Pe primul loc in topul nostru avem, un simbol al orasului, Turnul AlbTurnul Alb, simbolul orasului construit in anul 1430 de catre Sinan, poate fi vizitat, si este recomandat sa urcati multele lui trepte in spirala ce duc pe terasa de sus, deoarece de aici veti avea o frumoasa priveliste asupra falezei, portului si Marii Egee, de un albastru superb. Tot Turnul Alb gazduieste un muzeu cu lucruri ale Artei Bizantine. Putin mai in spatele Turnului Alb se afla statuia ecvestra a marelui Alexandru Macedon care troneaza ca un mare invingator in fata miilor de turisti care vin sa il vada si sa ii cunoasca faptele de vitejie.

Incepand de la Turnul Alb ni se deschide o faleza mare spre portul Salonic, faleza pe a carei lungime impresionanta se intind cele mai frumoase si mai scumpe magazine si taverne din Grecia. Aici puteti savura in liniste, cred ca singurul loc din Salonic unde este liniste, o cafea in timp ce priviti  faimoasele vase de croaziera ce vin sa acosteze in portul turistic al Salonicului. 





 
2. Cum Grecia este o tara ultraortodoxa, nu putea lipsi din topul nostru o biserica emblematica pentru Salonic si anume Biserica Sfantul Dumitru Izvoratorul de MirIn spatele arcului lui Galerius, ni se dezvaluie in toata splendoarea sa Imensa catedrala ortodoxa   "Sfantul Dimitrie Izvoratorul de mir". Aici in imensa catedrala se afla moastele Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir. Aghios Dimitros, cum este denumirea oficiala, Poarta hramul @ Sfantului Dumitru. Biserica ce se afla din anul 1988 pe lista Patrimoniului Universal UNESCO, dateaza de pe vremea cand orasul Salonic era al doilea oras ca marime din Imperiul Bizantin.

Prima constructie de aici este din secolul al IV-lea si a fost construita pe locul unor bai romane. In anul 1430 a fost transformata in moschee, deoarece orasul a fost cucerit de catre otomani. Dupa Primul Razboi Balcanic din 1912, dupa recucerirea orasului de catre greci, biserica a redevenit biserica ortodoxa. Biserica este renumita pentru cele sase panouri de mozaic, ce il reprezinta pe Sfantul Dumitru alaturi de ctitorii sai si familiile lor, dar in special este renumita pentru moastele sfantului care se afla in biserica. Se spune ca din moaste, in ziua de Sfantul Dumitru, izvoraste mir. In biserica se mai afla si moastele Sfintei Anisia.
3. Pe locul trei in top avem Rotonda. Construita de catre romani in anul 306, Rotonda este unul dintre cele mai vechi locasuri religioase din oras. Unii arheologi sustin ca a fost folosita ca templu roman, in timp ce altii spun ca a fost folosita ca mausoleu. Dimensiunile cladirii sunt impresionante. Cupola centrala are o inaltime de 30 de metri si designul initial incununa un "Occulus" similar cu cel din Pantheonul din Roma. Cladirea este legata de Arcul de Triumf de o frumoasa strada plina de coloane. Rotonda a fost transformata in Templu Crestin, in jurul anului 400 si a fost decorat cu mozaicuri paleo-crestine ce infatiseaza sfinti si martiri.

Cladirea a supravietuit unui numar foarte mare de cutremure de-a lungul secolelor, datorita zidurilor ei foarte groase. A fost si ea transformata in moschee in anul 1590, in perioada ocupatiei otomane. Din anul 2015, dupa mai multe lucrari de restaurare si conservare, si-a deschis usile pentru publicul larg.






4. Cum va spuneam si la inceput, Salonic este orasul unde s-a nascut Mustafa Kemal Ataturk, pe vremea cand orasul facea parte din Imperiul Otoman. Chiar daca acum suntem in Grecia, s-a pastrat Casa Memoriala si a fost transformata intr-un frumos muzeu. Aici se afla si consulatul Turciei. Ataturk s-a nascut in anul 1881 si a fost primul presedinte al Turciei moderne. Casa, cu trei etaje, a fost construita in anul 1870 si a fost cedata Turciei in anul 1933 ca semn de solidaritate.



Casa muzeu se poate vizita cu o cerere in prealabil catre Consulatul Turc. In muzeu exista un ghid care va va conduce prin toate incaperile casei si va va raspunde la toate intrebarile. Casa este foarte aproape de Biserica Sfantul Dumitru.










5. Pe locul cinci avem tot o biserica. De data aceasta Biserica Hagia Sofia. O biserica foarte frumoasa, care adaposteste fresce vechi din secolul al X-lea. Si aceasta biserica a fost transformata in moschee in vremea ocupatiei Otomane. La o scara mai mica, biserica se aseamana cu Sfanta Sofia din Istanbul.  Si aceasta Biserica face parte din Patrimoniul Universal UNESCO. In secolul al VII-lea a fost ridicata structura actuala a bisericii, dupa planurile bisericii Sf. Sofia din Istanbul.

                                                                               
In anul 1205, in timpul celei de a patra cruciade, Hagia a fost transformata in catedrala si a ramas asa si dupa ce orasul a revenit in Imperiul Bizantin, in anul 1246. In timpul incendiului din 1890, biserica a suferit mai multe daune si a fost restaurata in intregime, intre anii 1907 si 1909. De atunci nu a mai fost restaurat pana in 1980.



       





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu