Muntele Athos

As vea sa vorbesc putin despre zona de turism spiritual si unde este cel mai spiritual loc de pe pamant, daca nu la Muntele Athos. Aici avem posibilitatea sa vedem si manastirile de la Muntele Athos, dar numai de pe mare, din doua motive bine intemeiate. Unul este acela ca femeile nu au voie pe munte, iar barbatii care vin aici au nevoie de aprobare speciala.

Excursia din frumoasa statiune Uranopolis, de la poalele Muntelui Athos. De acolo se ia un vaporas care inconjoara timp de trei ore muntele, ce ne dezvaluie niste privelisti minunate asupra manastirilor, care se afla pe creasta muntelui, o apa de un albastru cristalin si albatrosii care iti mananca din palma. Acestea sunt numai cateva atuuri care sa te faca sa mergi intr-o astfel de excursie.

Muntele Athos se afla in peninsula Halkidiki, peninsula ce are trei brate, ce se scalda in Marea Egee: Sithonia, Casandra si Athos. Primele doua sunt si locuri de distractie si de odina, aici gasidu-se de la pensiuni foarte frumoase, pana la cluburi de 5 stele, care ofera o diversitate de servicii pentru turisti.

Cel de al treilea brat al peninsulei este un stat independent al Greciei, dar care, ca si Vaticanul, apartine politic de ea, dar nu si administrativ. Acest brat are o lungime de 60 de km. si o latime de 8-12 km. Denumirea de Athos sau Athon vine de la zeul Jupiter, care se spune ca ar fi avut un templu aici pe unul din varfurile muntelui. De la poalele Athosului pana la poalele Olimpului, se intinde frumoasa si albastra Mare Egee, semanata cu o multime de insule, a caror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athosul insasi, nu de putine ori, a servit drept salas Zeilor din Olimp.

Dupa poemele lui Homer, pe langa Athon, ar fi trecut flota viteazului intre viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, cand impreuna cu Agamenon si inteleptul Ulise, au pornit razboi impotriva Troiei, faimoasa cetate ale caror ruine se vad si astazi pe tarmul Asiei Mici.

Viata calugareasca de aici a luat fiinta mai intai sub forma de sihastrii si schituri. Pe vremea imparatului Teodosie I, (+395), si a sotiei sale Pulheria, existau cateva manastiri care au fost praduite insa de barbarii navalitori. Catre sfarsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Anthoniu, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat in vis, a gasit muntele pustiu. De aceea a trebuit sa isi caute adapost intr-o pestera intunecoasa, plina de taratoare otravitoare, pe care numai cu rugaciune le-a alungat. Hrana sa la inceput a fost din ierburi, care cresteau in jurul pesterii, iar pe urma s-a invrednicit de hrana cereasca pe care i-o aducea ingerul Slavei, o data la 40 de zile. 

In a doua jumatate a secolului al IX-lea, in anul 867, vine si se aseaza la Athos, pustnicul Ioan Colibasu, vestit prin sfintenia vieti sale.  Pilda sa a fost urmata si de altii, asfel incat in scurt timp, crestele muntelui au fost populate de alti monahi si sihastri, ravnitori dupa viata ingereasca, post si rugaciune de zi si noapte, in linistea profunda a muntelui.

Vasile Macedon, imparatul bizantului (867-886), ascultand rugaciunea sihastrului Ioan Colibasu, ii darui lui si urmasilor lui, acest munte, care de acum inainte se va numi Sfantul Munte. Pe langa sihastrii au venit la Sf. Munte si chinoviti care au inceput sa zideasca manastiri.

Ca organizator al Sf. Munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care impreuna cu alti ravnitori de viata monarhiceasca, intemeiaza marea manastire Lavra, pe la anul 963, pentru viata lor plina de evlavie si cuviosie, Atanasie ca si Petru Anthoniu, sunt trecuti in randul sfintilor.

Prin secolul al X-lea, viata monahala ajunge la mare cinste. Patriarhii, arhiereii, preotii, diaconii, se retrag la manastirile Aghiorite si intra in mainile monahilor. Lor le urmeaza imparati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfatarilor, traind in singuratatea muntelui sfant, si aducand cu dansii averi si odoare scumpe.

Faima pentru sfintenia Sfantului Munte, se raspandeste rapid in intreaga lume. Principii tuturor popoarelor ortodoxe : Iberii, Sarbii, Rusii, Bulgarii si Romanii, daruiesc averi considerabile pentru zidirea si impodobirea manastirilor de la Muntele Athos.

O chestie ce merita cercetata este si interzicerea femeilor sau femelelor in genere, la Sf. Munte. Dupa o veche traditie, transmisa prin viu grai, se povesteste ca Plagudia, sotia imparatului Theodosie cel Mare, trecand cu corabia de la Roma la Constantinopol, s-a abatut si pe la Muntele Athos, spre a vedea Manastirea Vatoped, zidita de sotul sau.

Primita in port de catre monahi, a mers pana la tinda bisericii, unde este si astazi icoana Maicii Domnului, numita vie. Aici, auzi o voce tunatoare : "Opreste-te si intoarce-te inapoi, caci eu sunt imparateasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit sa tulburi linistea supusilor mei ? Sa stii, ca de azi inainte, nici o femeie nu va mai calca pamantul sfant al acestui munte." Auzind aceste cuvinte, imparateasa Plagudia, cazuta cu fata la pamant, pocaindu-se de indrazneala ce a avut, darui manastirii odoarele sfinte, dupa care a plecat la Constantinopol. De atunci si pana acum, nici o femeie nu a mai intrat in republica monahilor de la Sfantul Munte Athos.

Prin secolul al XI-lea, Athosul isi pierde caracterul de asezamant imparatesc, curat bizantin. Atunci rusii intemeiaza aici manastirea Sf, Pantelimon., numita Rusicu, cu slujba ruseasca, dupa carti Slavonesti, pomenite inca pe la 1143. In curand se infiinteaza si manastirea sarbeasca, Chilandaru, o frumoasa manastire bulgareasca si un frumos schit romanesc Prodromul.

In timpul Imperiului Latin, intemeiat de cruciati in anul 1204, monahi Sf. Munte Athos au inscris cea mai glorioasa pagina din istoria lor, luptand si marturisind, in ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept maritoare de la rasarit. Martirul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe. De atunci si pana acum Sf. Munte Athos, a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centru de excelenta al monahismului ortodox.

Muntele are capitala la Careia, in prezent aici se afla 20 de manastiri mari, zise imparatesti, care conduc in mod egal muntele. Varful cel mai inalt al Athosului este de 2030 metri, iar portul de acces de pe munte este Dafne.

Manastirea Constamonitu, cu hramul Sf. Arhidiacon Stefan, este o manastire cu viata de obste.

Prima manastire dateaza aici din secolul IX, in secolul XIII, fiind reinnoita de Andronic II Paleologul. In secolul al XVI-lea a ars si a ramas pustie pana in secolul al XVIII-lea, cand este refacuta cu ajutor de la tarii rusi, de la sarbi si romani. Biserica a fost construita din nou in anul 1867. Muntele Athos este singurul leagan spiritual al lumii crestine, aici gasindu-si locul un numar impresionant de calugari, care traiesc o viata de obste in numeroasele manastiri. Sfantul Stefan cel Mare este primul care incepand din 1493, trimite ajutoare banesti anuale, in valoare de 5500 aspri de argint. Neagoe Basarab achita datoriile manastirii catre sultan in 1517, iar Petru Rares ii acorda in fiecare an, traditionalul ajutor de 6000 de aspri de argint. In unele acte de danie se aminteste ca Neagoe Basarab, Mihnea Turcitul si domnii fanarioti, trimiteau ajutoare in bani pentru repararea bisericii, a chiliilor si a zidurilor de incinta.

Pozitia manastirii este privilegiata, fiind retrasa din calea vizitatorilor si astfel vietuitorii ei bucurandu-se de multa liniste si pace interioara. In biserica se afla trei icoane vechi miraculoase : icoana Sf. Arhidiacon Stefan, patronul manastirii si doua icoane ale Maicii Domnului, "Hodoghitria"(indrumatoarea) si "Antifonitria" (icoana care a strigat).

Manastirea Dochiaru, are hramul Sfantului Ierarh Nicolae si a fost intemeiata de cuviosul Eftimie, care a trait in a doua jumatate a secolului al X-lea. In secolul al XI-lea a fost innoita de imparatii bizantini, dar a fost jefuita si incendiata de mai multe ori. A fost din nou refacuta de Ioan al V-lea, Paleologul si de despotii Serbiei. Dupa caderea bizantului, manastirea ajunge in paragina. Calugarii de aici fac apel la Domnul Moldovei Alexandru Lapusneanu, care se obliga sa o reinnoiasca in intregime. In a doua sa domnie 1564-1568, zideste din temelie biserica mare, turnul si zidurile de aparare, parte din chilii si finalizeaza pictarea bisericii, lucrata de un reprezentant de seama al scolii cretane de pictura.

Arhitectura bisericii este mult influentata de arhitectura bisericilor din Moldova, semanand foarte mult cu biserica Manastirii Slatina. Vazand ca lucrarile intarzie din cauza cheltuielilor foarte mari, Doamna Ruxandra, sotia domnitorului, doneaza o mare suma de bani, de 165.000 de aspri de argint. Este cea mai mare donatie facuta vreodata de domnii romani, Muntelui Athos. Ca si alte manastiri din Athos, si Manastirea Dochiaru, avea metoace in Tarile Romane, care le aduceau venituri suplimentare pentru intretinere. In impunatoarea biserica de aici sunt pictati si ctitorii Alexandru Lapusneanu si sotia sa Ruxandra Lapusneanu, iar Alexandru Lapusneanu mai apare o data in haina monahala si cu aura de sfant, intrucat el s-a calugarit sub numele de Pahomie.

Manastirea Xenofont, cu hramul Sfantului Mucenic Gheorghe, a fost fondata in secolul al X-lea, de cuviosul cu acelasi nume, care era unul din ucenicii Sfantului Atanasie Antonitul. In secolul al XI-lea a fost reinnoita de sihastrul Simeon, fost general bizantin, cu trei ucenici ai sai, Eusebiu, Candid si Ilarion, ajutati de imparatul Nichifor Votaniat (1078-1081). Arsa si jefuita de pirati si de armatele unite filocatolice, a fost refacuta si intretinuta, vreme de cinci secole prin daniile facute de boierii si domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei. Dupa Sfantul Stefan cel Mare, care face danii in anul 1475, cei mai mari ctitori ai Manastirii Xenofont, au fost boierii Craiovesti, Duca si Radu. Timp de 20 de ani 1544-1564, ei zidesc aici biserica noua, cu pictura, o parte din chilii si alte anexe.

Din 1607 pana in a1763, majoritatea Domnilor din Tarile Romanesti. dau anual cate 11.000 de aspri turcesti, Manastirii Xenofont. Dintre acestia ii reamintim pe Radu Serban, Matei Basarab, Sf. Constantin Brancoveanu si domnii fanarioti, pana la Matei Racovita, 1763. Dupa incendiul din 1807, ultimul mare ajutor se trimite de catre Principatele Romane intre anii 1817-1837, cand se zideste la Xenofont o mare biserica cu acelasi hram, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. In ordine ierarhica, Manastirea Xenofont este a saisprezecea lavra aghiorita. De aceasta manastire depinde Schitul Xenofont, fondat de isihastul Silvestru, in anul 1760. Schitul are mai multe chilii si colibe, in care se nevoiau in trecut mai multe de 50 de isihasti greci si romani.

Manastirea Pantelimon sau Rusicon, cu hramul Sfantului Mucenic Pantelimon, este un adevarat colos cu doua biserici in interior si 35 de paraclise, cu patru corpuri mari de chilii cu cate patru sau cinci niveluri. Prima asezare monahala de aici dateaza din secolul al XI-lea, pe timpul Imparatului Alexei I Comnenul. Ramasa aproape pustie, a fost reinnoita de Andronic al II-lea Paleologul. 1282-1328, si locuita de calugarii greci si rusi. Din secolul al XIV-le se numeste Manastirea Sfantul Pantelimon al Rusilor. Arsa si pustiita de mai multe ori, a fost refacuta atat de tarii rusi , cat si de domnii tarilor romane. Dintre domnitorii romani care au facut mari danii acestei manastiri, amintim pe Vlad Tepes, Vlad Calugarul, Sfantul Stefan cel Mare, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, care fiecare la randul sau au dat anual sume intre 4.000 si 6.000 de aspri de argint.

Incepand cu secolul al XVIII-lea, domnii fanarioti ai Moldovei, devin ctitori principali ai Manastirii Pantelimon. Astfel Ioan Mavrocordat, Constantin Racovita, Grigore Ghica, dau ajutoare anuale intre 10.0000 si 56.000 de aspri, echivalent. Cel mai mare ctitor ramane insa Domnul Moldovei, Scarlat Calimachi, 1812-1819,  care zideste din temelie biserica centrala, trapeza principala, in care pot lua masa simultan 1000 de monahi, clopotnita si o parte din corpul chiliilor. Din 1875, manastirea este condusa de ecumeni rusi si devine cea mai mare lavra din Muntele Athos, numarand la inceputul secolului XX, peste 2000 de monahi rusi si putini greci.

Clopotnita manastirii este renumita pentru cele mai mari clopote din toata Grecia, donate de tarii rusi. Clopotul mare are circa 13.000 kg. Cand bat toate, rasuna tot Athosul. Actualmente manastirea se afla aproape goala, vietuind aici, doar cativa zeci de calugari rusi si putini romani.

Manastirea Xeropotamu, a fost intemeiata de imparatul Teodosie cel Mic si de sora lui Pulheria in anul 424, printr-un mic schit. La sfarsitul secolului a fost rezidita de Cuviosul Pavel Antonitul, fiul Imparatului Bizantin Mihail Rangave, cel care a fondat si Manastirea Sfantul Pavel. Arsa de mai multe ori de arabi, a fost rezidita in anul 1282 de catre Imparatul Andronic al II-lea Paleologul. Pe la inceputul secolului al XVI-lea, Manastirea Xeropotamu, ajunge in ruina si este rezidita si intretinuta de domnii Taior Romane. Amintim aici pe Alexandru I Aldea, Neagoe Basarab, Vlad Vintila, care dau anual intre 3.000 si 5.500 de aspri.

Alexandru Lapusneanu rezideste biserica si o impodobeste cu fresca, de asemeni reface trapeza mare. Incendiata de mai multe ori si ramasa in paragina, pe la jumatatea secolului al XVIII-lea, va fi refacuta intre 1757 si 1768, de catre venerabilul calugar Cezar Deponte. Acesta face mai multe calatorii in Moldova si Tara Romaneasca si aduna de la credinciosi 60.000 grosi de aur, cu care innoieste manastirea si zideste din nou biserica mare, cu hramul Sfintii Patruzeci de Mucenici. Manastirea Xeropotamu are sapte paraclise in interior si inca noua in exterior, la chiliile sihastrilor ce se nevoiesc imprejurul acestei lavre. Manastirea Xeropotamu se numara si ea printre manastirile cu monahi tineri, care au creat in ultimul timp un mare curent de innoire duhovniceasca in Muntele Athos.

Manastirea Simonpetra, are cea mai ingenioasa arhitectura si este o asezare unica in Sfantul Munte, pe varful unei pietre uriase , deasupra unei prapastii de sute de metri, care se termina jos pe tarmul marii. Manastirea Simonpetra este a treisprezecea in Ierarhia Athosului, are hramul Nasterea Domnului si  face parte din cele cinci manastiri cu tineret, care au adus un curent de innoire in Sfantul Munte. Prima asezare monahala dateaza aici din secolul al XII-lea. Un cuvios sihastru, pe nume Simon, care se nevoia alaturi, intr-o pestera, a zidit pe aceasta piatra un mic schit pusnicesc. De la el se numeste Manastirea Simonpetra sau "Simonos Petra", adica "Piatra lui Simon". De-a lungul veacurilor a fost de mai multe ori distrusa de incendii. Dupa incendiul din 1580, Mihai Viteazu este cel care reface integral Manastirea si o inzestreaza cu metoace, 1591-1599. Incendiata din nou in 1626, Matei Basarab o reface intre anii 1633-1650. Dupa un alt mare incendiu din 1891, reconstructia s-a realizat prin generozitatea tarilor rusi si prin ajutoarele banesti adunate intre 1899-1902 in Romania. In ultimele decenii, ramanand aproape goala, au venit 50 de calugari tineri din Manastirea Meteora si s-au stabilit aici. In 1990 obstea manastirii numara 80 de calugari. In aceasta manastire s-au convertit la ortodoxie si s-au calugarit, un vestit staret benedictin cu cinci ucenici ai sai, precum si un tanar din Rodezia. Iata deci, o manastire atonita vie, lucratoare, misionara.

Manastirea Grigoriu, este o manastire mare, restaurata recent, cu viata de obste model, asezata pe malul marii, avand hramul Sfantului Ierarh Nicolae. Manastirea Grigoriu a fost infiintata in secolul al XIV-lea de ucenici Sfantului Grigore Sinaitul. Spre sfarsitul secolului al XV-lea a fost distrusa de pirati, iar calugarii taiati cu sabia. In 1497, Sfantul Stefan cel Mare, zideste din temelii biserica si intreaga incinta, devenind astfel cel mai mare ctitor al ei. In anul 1500 el da manastirii, 24.000 de aspri, pentru cumpararea unui metoc. Stefanita Voda 1517 si Alexandru Lapusneanu 1553, continua daniile inaintasului lor. In anul 1761, Alexandru Ghica, si urmasii sai, donau manastirii anual cate 25.000 de aspri, pentru diferite trebuinte. In prezent in Manastirea Grigoriu se afla inca in stare de functionare, doua corpuri de chilii, in partea de sud si de est, precum si turnul de paza, construite de Sfantul Stefan cel Mare asa cum reiese din cele doua inscriptii originale fixate in zid. In biserica, in strana stareteasca, se pastreaza o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita "Pantanasa", originara din Moldova. Documentele si actele de valoare au fost pierdute aproape in intregime in marele incendiu din 1762. Multe dintre ele proveneau de la Domnii Moldoveni.

Manastirea Dionisiu, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, este o chivonie atonita dintre cele mai remarcabile. Fondatorul manastirii a fost Cuviosul Dionisie din Castoria, pe la jumatatea secolului al XIV-lea. Un secol mai tarziu, aici a fost calugarit Sfantul Nifon, care a ajuns Patriarh al Constantinopolului. Fiind mai apoi depus din scaun la insistenta lui Radu cel Mare, ajunge Mitropolit al Tarii Romanesti, in anul 1500 (craiul Sf. Nifon se pastreaza in Catedrala Mitropolitana din Craiova). Intre anii 1515-1520, Neagoe Basarab, fiul lui Radu cel Mare, construieste din temelie biserica, chiliile si intreaga incinta, apoi doneaza un chivot de aur si argint, unul dintre cele mai frumoase si pretioase obiecte de arta din tot Athosul. Intre 1546-1548, Petru Rares cu Doamna sa Elena, au pictat biserica si trapeza, pictura care se pastreaza in buna stare si astazi. Alexandru Lapusneanu cu doamna sa Ruxandra, zidesc bolnita, chiliile de sud si maresc trapeza. In anul 170 Ruxandra Doamna, plateste birul catre turci pentru intreg Athosul. Din 1577, Petru Schiopul da un ajutor anual de 6.000 de aspri de argint. Matei Basarab, Sfantul Constantin Brancoveanu, Nicolae Mavrocordat, continua sa dea ajutoare anuale intre 4.000 si 8.000 de aspri. Manastirea Dionisiu are 15 paraclise si 7 chilii pustnicesti pe munte, in care se nevoiesc cativa sihastrii. Dintotdeauna aceasta manastire a avut, si are, una dintre cele mai aspre randuieli din viata monahala. Aici se pune mare pret pe viata mistica, contemplativa si pe rugaciunea inimii, in deplina liniste, smerenie, tacere si post.

Manastirea Sfantul Pavel, este situata pe o vale adanca, chiar sub varful Athosului. A fost intemeiata in secolul al X-lea pe locul unei chilii mai vechi, de catre Cuviosul Pavel Antonitul, contemporan cu Sfantul Athanasie Antonitul. Distrusa de pirati si cruciati de mai multe ori, manastirea a fost rezidita cu ajutorul domnilor sarbi si romani.

Dintre ctitorii romani care au ajutat la intretinerea si renovarea manastirii, amintim pe cei mai importanti : Sfantul Stefan cel Mare, construieste un baptisteriu, renoveaza biserica si construieste un apeduct. Fratii Craiovesti, dau ajutor anual cate 2000 de aspri, Neagoe Basarab, construieste turnul de aparare si zidurile din incinta, Sfantul Constantin construieste paraclisul "Sfintii Imparati Constantin si Elena" si reinnoieste chiliile manastirii. Manastirea este numarata a patrusprezecea in ierarhia celor douazeci, a manastirilor atonite. Are viata de obste si in 1990 vietuiau in ea 91 de calugari. De aceasta depind schitul romanesc Lacul si Noul Schit. Manastirea are zece paraclise, trei in incinta si sapte afara. Schitul romanesc Lacul, este un schit mic cu vioata de sine, cu o frumoasa biserica de piatra, avand hramul Sfantului Mucenic Dimitrie. A fost infiintat in secolul al XVIII-lea de cativa calugari de la Neamt, Caldarusani, Cernica si de la Manastirile Basarabene. La inceputul secolului al XIX-lea Schitul Lacul avea peste 30 de chilii, in care nevoiau peste 80 de calugari sihastrii si era a doua asezare monahala romaneasca din Sfantul Munte, dupa Schitul Prodromul, care numara atunci peste 120 de monahi.

Marea Lavra este cea dintai manastire cu viata de obste din Muntele Athos. A fost zidita de Sfantul Athanasie Atonitul in anul 963, cu ajutorul imparatilor bizantini Nichifor Focas, 963-969 si Ioan Tsimiskes 969-976. Este considerata cea dintai manastire atonita, din cele douazeci, bucurandu-se in toate de mare cinste si intaietate. Este manastirea tutelara peste tot Muntele si are jurisdictie asupra tuturor schiturilor si sihastriilor, din jurul Varfului Athos, inclusiv asupra schitului romanesc Prodromul. Hramul initial al manastirii, fixat de ctitor, a fost Buna Vestire. Actualmente hramul este Sfantul Athanasie Atonitul, care se sarbatoreste la 5 iulie. Incepand din secolul al XIV-lea, Domnii Tarii Romanesti, dau mari danii si ajutoare materiale, pentru reparatie si intretinere. Ii amintesc aici pe cei mai importanti dintre ei : Neagoe Basarab, innoieste in totalitate biserica mare si o acopera cu plumb, doneaza sfinte vase si anual cate 90.000 de taleri. Vlad Vintila, Petru Schiope si Ioan si Gavril Movila, dau anual intre 6.000 si 15.000 de taleri. Matei Basarab, construieste in 1653, unul dintre cele 22 de paraclise aflate in manastire. Sfantul Constantin Brancoveanu, construieste alt paraclis in anul 1713.

Schitul romanesc Prodromul, apartinand de Marea Lavra, a fost intemeiat de calugarii moldoveni, Iustin, Patapie si Grigorie in 1810. In 1840 schitul a fost pustiit de armatele turcesti. In 1848 alti doi monahi moldoveni, Nifon si Nectarie, construiesc un nou schit in locul celui risipit, cu ajutor de la Domnul Grigorie Ghica. A fost terminat si sfintit in 1866.

Manastirea Caracalu: prima atestare documentara dateaza din secolul al XI-lea. In secolul XIII, ajungand in ruina, este refacuta de imparatii bizantini paleologi, Mihail al VIII-lea, Andronic al II-lea si Ioan al V-lea. Ajunsa din nou in ruina in 1535, Manastirea Caracalu, intra in grija domnului moldovean Petru Rares, care se angajeaza sa o refaca in intregime. Astfel s-a inceput cu constructia portului manastirii (arsanaua), si cu ridicarea unui turn inalt de paza. Se construieste biserica si intreg ansamblul de chilii. Lucrarile de reinnoire de la Caracalu au fost continuate si terminate de ginerele sau Alexandru Lapusneanu cu sotia sa Ruxandra. Monahii de aici pastreaza traditia, ca dupa terminarea lucrarilor de restaurare, Petru Rares, noul ctitor al manastirii s-a calugarit aici sub numele de Pahomie, impreuna cu protospatarul sau Petru si ca s-au savarsit aici amandoi in pocainta si viata sfanta. Peste veacuri s-au mai trimis aici, din Moldova, importante ajutoare banesti, pentru intretinerea si infrumusetarea manastirii. Danii au mai facut Constantin Mavrocordat, Grigore Ghica si alti domni fanarioti. In incinta manastirii se afla cinci paraclise si alte doua afara. Tezaurul adaposteste sfinte icoane vechi, frumoase vase liturgice, vesminte din fir si un epitaf din fir de aur pe matase visinie din secolul al XVIII-lea, donat din Moldova. In jurul acestei manastiri se afla mai multe chilii si colibe pustnicesti. Multi cuviosi romani s-au nevoit dealungul veacurilor pe aceste locuri, s-au rugat pentru ei si pentru noi si au multumit Maicii Domnului, ca i-a invrednicit sa traiasca in gradina Ei.

Manastirea Filoteu are o asezare minunata in mijlocul codrilor si a poienilor. In aceasta chinovie se duce o inalta viata duhovniceasca, are o obste foarte numeroasa, cei mai multi calugari fiind tineri, absolventi de seminarii sau facultati teologice. Hramul Manastirii Filoteu este Buna Vestire. Intemeietorul acestei manastiri a fost Cuviosul Filotei, contemporan cu Sfantul Athanasie Antonitul, spre sfarsitul secolului al X-lea. Imparatul bizantin Nichifor Votaneiat 1078-1081, a inoit integral manastirea. Imparatii Paleologi Andronic al II-lea, Andronic al III-lea si Ioan al V-lea, au facut la randul lor donatii importante acestei manastiri. In secolele XIV-XVI, aici vietuiau calugari sarbi, ai caror despoti dadeau ajutoare materiale anastirii. Si domnii romani au dat numeroase ajutoare pentru refacerea si intretinerea cladirilor, Astfel Vlad Tepes da peste 4.000 de aspri anual, Neagoe Basarab da ajutoare banesti tuturor manastirilor atonite, intre anii 1513-1517. Vlad Calugarul, Radu Paisie, Constantin Mavrocordat si Grigorie al II-lea Ghica, dau manastirii ajutoare traditionale in bani, intre 4.000 si 6.600 de aspri anual. In anul 1871, Manastirea Filoteu, a suferit un incendiu general. Din 1871 si 1885, cand s-au terminat lucrarile de restaurare, in Romania s-a colectat mari ajutoare banesti pentru aceasta manastire. Portretele evlaviosului domn Matei Basarab si a sotiei sale, sunt pictate in fresca in trapeza manastirii, ca o recunoastere a importantelor donatii facute de acestia.

Manastirea Iviru, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este una dintre cele mai importante manastiri atonite, a treia in ordine ierarhica, zidita in anul 980 de Ioan Iviritul, general al armatelor bizantine, original din Iviria-Caucaz, Georgia de astazi. Renuntand la dregatoria sa, a fost uns in monahism, impreuna cu fii sai Eftimie si Gheorghe, de catre Sfantul Athanasie Atonitul.Manastirea a fost de mai multe ori incendiata si distrusa de pirati. In timpul patriarhului latin Ioan Vecos, au fost ucisi cu sabia 13 calugari din Iviru, pentru ca se opuneau uniatiei. La desele lucrari de reparatie si inoire, Tarile Romane au dat numeroase ajutoare si danii. Amintesc aici pe domnitorii cu cea mai insemnata contributie : Neagoe Basarab, Radu Serban, Constantin Serban si Grigore Ghica, deasemenea boierul Stavarache din Bucuresti. Manastirea Iviru este una dintre cele mai mari si bogate manastiri din Athos. Cel mai vestit odor al ei, este vestita icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului numita, "Portarita", poate cea mi arenumita din toate tarile ortodoxe. Traditia spune ca aceasta icoana a venit singura pe mare de la Constantinopol, in secolul al VIII-lea. O crestina vaduva a aruncat-o in mare, de frica sa nu o ia iconoclstii si sa o profaneze. Astfel icoana a venit singura pe valuri pana la tarm, langa Iviru. Din ea se ridica o lumina ca de foc. Multi calugari au incercat sa o scoata, dar icoana ii ardea, sau se departa de ei. Doar un mare ascet pe nume Gavriil, fiul vaduvei care a aruncat icoana in apa, a reusit sa o scoata din apa. Icoana nu sta in biserica cum s-ar crede, ci intr-un paraclis, anume construit, la poarta manastirii. Spun parintii ca ori de cate ori a fost dusa in biserica, dimineata au gasit-o iarasi la poarta, semn ca ea pazeste manastirea. Pentru aceasta este numita "Portarita".  Este mare de 1.30/190 metri, imbracata in aur si cu multe podoabe date de credinciosi.

Despre Manastirea Cultumus, se spune ca prima biserica a fost construita aici in secolul al X-lea. In secolul al XIII-lea, a fost rezidita si iarasi distrusa de invadatori. In a doua jumatate a secolului al XIV-lea, a fost rezidita de domnii Traii Romanesti. Astfel Vlaicu Voda, da ajutoare mari pentru reconstructia bisericii, a incintei si a chiliilor, intre anii 1364-1372; Mircea cel Batran da ajutoare pentru zidirea clopotnitei, in anul 1388; Radu cel Mare rezideste integral chiliile si un turn de aparare, intre 1502-1508; Neagoe Basarab zideste trapeza, bolnita, portul, zidul de incinta si da anual cate 10.700 de aspri intre anuu 1514-1521, iar Matei Basarab face reparatii generale intre anii 1637-1641. Multi alti domnitori romani au dat nenumarate ajutoare pentru reparatii, intretinere si extindere. Manastirea Cutlumus cu hramul Schimbarea la Fata a Domnului, este una dintre cele mai mari ctitorii romanesti din Athos. Foarte multi calugari romani au vietuit, sau nevoit si s-au rugat in aceasta manastire sau in Schitul Cutlumus, aflat in apropiere, construit de Vlaicu Voda, in 1372. Sub conducerea Manastirii Cutlumus se mai afla si Schitul Pantelemon, fondat in 1785. In prezent numarul calugarilor din aceasta manastire, precum si din intregul Munte, este mic, spunandu-se ca Athosul trece de mai multi ani printr-o criza. Exista totusi o speranta ca Athosul va reinvia.

Manastirea Stavronichita, este o manastire mica cu viata de obste, care face parte din grupul manastirilor atonite, ce au adus un suflu nou, de viata duhovniceasca, in Sfantul Munte. A fost declarata manastire abia in anul 1535, cu aprobarea patriarhului ecumenic Ieremia, raposat aici. Pana atunci exista aici doar o chilie din secolul al X-lea, care apartinea de Manastirea Filoteu. Manastirea este numarata a cincisprezecea in ierarhia celor douazeci de manastiri atonite. Se afla aici printre icoane de mare valoare si o icoana minunata a Sfantului Ierarh Nicolae, care este si patronul manastirii. Icoana a fost gasita pe mare de pescari. Incendiata de mai multe ori, in anii, 1607, 1741, 1817, 1864 si 1879, manastirea a fost reinoita de sarbi si domni Tarii Romanesti. Biserica cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae, a fost construita intre anii 1527-1537 si este pictata de renumitul pictor cretan Teofan. Printre domnitorii romani care au ajutat aceasta manastire amintim pe Radu Paisie, care da ajutoare pentru terminarea bisericii si refacerea incintei, intre anii 1535-1545; Matei Basarab da ajutoare anuale pentru intretinere si renovare, intre anii 1628-1641; Serban Cantacuzino, face un apeduct si clopodnita in 1680; Alexandru Ghica, reface integral biserica si chiliile distruse de incendiul din anul 1741. La fel fac si ceilalti domni fanarioti pana in 1770. In urma incendiilor din secolul al XIX-lea, s-au facut mari colecte banesti in Moldova si Muntenia pentru refacere. Pana nu demult se afla in apropiere si o chilie romaneasca, cu hramul Sfantului Ioan Botezatorul, in care era egumen Arhimandritul Antipa Dinescu, care avea si cativa ucenici.

Manastirea Pantocrator (Atottiitorul), cu hramul Schimbarea la Fata, a fost fondata in anul 1357, de doi generali bizantini, fratii Alexie si Ioan, care se faci monahi in acest sfant locas. In 1385, manastirea este mistuita de un mare incendiu si reinoita de Patriarhul Constantinopolelui, Antonie si de Manuel al II-lea Paleologul1391-1425. Fresca din biserica a fost executata de faimosul pictor macedonean Manuil Panselinos si este de mare valoare artistica. Dupa caderea imperiului bizantin, 1453, Manastirea Pantocrator este intretinuta si inoita de ajutoarele si daniile acordate de domnii Tarii Romanesti. Vlad Tepes trimite anual cate 15.000 de aspri, Neagoe Basarab construieste zidul de incinta, Matei Basarab face reparatii partiale la incinta, Sfantul Constantin Brancoveanu, da ajutor banesc anual, intre anii 1692-1707, cate 3.000 de aspri de argint. Multe alte ajutoare adunate din Principatele Romane, au mai fost trimise de domnitorii fanarioti, pana in 1854, pentru renovarea bisericii si picturii, precum si a unei parti din chilii. Manastirea are 15 paraclise, din care opt in incinta si sapte in afara. Asezari monahale dependente de Pantocrator sunt : Schitul Sfantul Ilie (rusesc), 15 chilii la Careia, si aproape 50 de chilii si colibe in Sihastria Capsala, grecesi, rusesti si patru romanesti.

Manastirea Vatopedu, cu hramul Buna Vestire, este una dintre cele mai vechi si mai mari manastiri atonite, a doua in ordine ierarhica dupa Marea Lavra. Din punct de vedere istoric este considerata cea mai veche manstire din Sfantul Munte.Prima asezare dupa traditie, dateaza din anul 383. Fiind distrusa de mai multe ori in secolul al IX- lea, a fost refacuta de trei frati Atanasie, Antonie si Nicolae, calugariti aici. In secolul al XI-lea ajunge o manastire mare cu sute de calugari. In anul 1204, cruciatii au ucis mai multi calugari in Vatopedu si au devastat manastirea. Biserica cu hramul Buna Vestire, dateaza din secolul al XI-lea, cu fresca din anul 1312. Pe un bazorelief de marmura montat pe unul dintre ziduri, apare Sfantul Stefan cel Mare, cu coroana pe cap, inchinand Maicii Domnului cu Paruncul, o bisericuta. Dedesupt se vede stema Moldovei, capul de zimbru si anul 1496. Este un semn de pretuire si de aducere aminte pentru marile ajutoare date de acest insemnat domnitor si sfant moldovean. O alta stema a Moldovei, mult mai mare, tot din marmura, se afla pe peretele de intrare in biserica. Probabil este de pe vremea lui Alexandru Lapusneanu, care face mari danii si reparatii la biserica. Pe peretele opus se afla stema Tarii Romanesti, deasemeni sculptata in marmura. Dupa Sfantul Stefan cel Mare, Neagoe Basarab, inoieste manastirea si construieste un paraclis. Vlad Vintila, Matei Basarab, Vasile Lupu, sunt alti domni din Principatele Romane, care dau importante ajutoare manastirii. Sfantul Constantin Brancoveanu, la randul sau da un ajutor anual manastirii, in cuantum de 21.000 de aspri, pentru lucrari de refacere. In aceasta manastire se afla mai multe icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului si moaste ale unor importanti sfinti. De Vatopedu apartin, schitul grecesc Sfantul Mucenic Dimitrie, schitul rusesc Sfantul Apostol Andrei, precum si unele chilii din imprejurimi care formeaza Sihastria Colciu, din care trei sunt romanesti.

Despre Manastirea Zografu, se spune dupa traditie ca prima asezare monahala de aici dateaza din secolul al IX-lea si se datoreaza celor trei sihastrii atoniti Moise, Aron si Ioan, care s-au hotarat sa zideasca aici o manastire. Nestiind ce hram sa ii puna, s-au rugat lui Dumnezeu, cu post si priveghere, au asezat o scandura in biserica, inchizand usile. Dupa trei zile, escuind biserica, au gasit pictat pe scandura, in chip miraculos, icoana Sfantului Mucenic Gheorghe. Din ceasul acela Sfantul Mucenic Gheorghe a devenit patronul manastirii, care s-a numit Zografu, adica ïcoana zugravita prin minune. Arsa si pradata de mai multe ori in secolele al XIII-lea si al XIV-lea, a fost reinoita de imparatii bizantini, Mihail al VIII-lea Paleologul, Andronic al II-lea si Ioan al V-lea Paleologul. Ajungand dinou in ruina in secolul al XV-lea, a fost rectitorita integral de Sfantul Stefan cel Mare, intre anii 1466-1502. Este de altfel cea mai mare ctitorie romaneasca din Muntele Athos, numarata a noua in ierarhia manastirilor atonite. Mai inainte de Sfantul Stefan cel Mare, bunicul sau Alexandru cel Bun, dadea ajutor anual manastirii, cate 3.000 de asprii de argint. Mai tarziu Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Vlad Vintila, Petru Rares, dadeau ajutoare anuale pentru reparatii si intretinere. Alexandru Lapusneanu su sotia sa Ruxandra, plateau birul manastirii catre turci si mai dadeau inca 52.000 de aspri de argint. Ultimelel ajutoare romanesti, le dau domnii fanarioti, care fac lucrari de intretinerein secolul al XVIII-lea. Domnitorul Stefan cel Mare a donat manastirii Zografu, steagul sau de lupta, impreuna cu o icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Steagul purtat de el in atatea lupte, steagul cu care a castigat atatea razboaie, se pastreaza de 500 de ani in Sfantul Munte. Este cel mai inalt act de recunostinta, fata de Dumnezeu, al unui marre aparator al crestinismului in Europa.

Manastirea Esfigmenu, asezata pe tarmul marii, intr-o mica depresiune impadurita, bogata in livezi de maslini, portocali si lamai, manastirea este o chinovie cu viata de obste, avand hramul Inaltarea Domnului. Prima asezare monahala, este atribuita imparatesei Pulheria, evlavioasa, sotia Imparatului Marchian, 450-457. Adevaratii intemeietori ai manastirii, au fost insa cativa isihastrii in veacul al XI-lea. Distrusa si incendiata de mai multe ori, a fost refacuta de imparatul bizantin Ioan al V-lea Paleologul, cat si de despotii Serbiei Stefan Dusan si Gheorghe Brancovici. Cel mai mare staret al manastirii in aceasta epoca, a fost Sfantul Grigorie Palama. In secolul al XV-lea, a fost dinou mistuita de un incendiu si refacuta in secolul al XVI-lea de tarul Alexandru Mihailovici.

La refacerea manastirii, au contribuit si cativa domni romani. Neagoe Basarab, da ajutoare anuale in bani, ;a toate manastirile antonite, precum si Vasile Lupu, mai tarziu. Cel mai mare ajutor, il da insa Mitropolitul Veniamin Costachi, care ii acorda timp de 12 ani, 1806-1818, tot venitul schitului Floresti-Vaslui. Cu acest venit se inoieste biserica si pictura si se reface o mare parte din incinta. Drept multumita Mitropolitului MoldoveiVeniamin Costachi, este pictat in pridvorul bisericii. alaturi de Patriarhul Antim al Constantinopolului, ca un mare ctitor.

Manastirea Hilandaru, privita din apropiere, pare o adevarata cetate medievala, ce se inalta pe o vale plina de verdeata, cu livezi de maslini si paduri. Este ctitoria despotului sarb Stefan Nemania , care zideste manastirea pe locul unui schit mai vechi, cu hramul, Intrarea Maicii Domnului in Biserica. Apoi ctitorul se calugareste sub numele de Simeon. Asemenea se calugareste si fiul sau Sava, ajuns mai tarziu Arhiepiscop al Serbiei. Amandoi se cinstesc ca sfinti nationali ai Serbiei. In secolul al XIV-lea, Manastirea Hilandaru, a fost restaurata cu ajutoare de la, Andronic al II-lea Paleologul si de la despotul Serbiei Stefan Dusan. In aceasta perioada manastirea a trait cea mai infloitoare perioada din istoria ei. Printre marii stareti, la avut o perioada si pe Sfantul Nicodim de la Tismana, 1406. Datorita Sfantului Nicodim, multi monahi romani sau nevoit la Manastirea Hilandaru, intre secolele XIV-XIX. La intretinerea si inoirea manastirii au contrubuit si domnii din Tarile Romane, incdepand cu secolul al XV-lea, cand Serbia cade sub acupatie otomana. Amintim aici pe evlaviosul domn Neagoe Basarab, pe Vlad Vintila, Mihnea Turcitul si Matei Basarab. Fiecare la randul lui a contribuit cu sume intre 7.000 si 15.000 de aspri, intre anii 1517 si 1645. Biserica este o mareata catedrala imparateasca, cu o fresca nespus de frumoasa, Zece stalpi de marmura sustin bolta, iar deasupra se inalta opt turle. In aceasta manastire se afla o bogata colectie de icoane vechi,. obiecte de cult si o valoroasa biblioteca.

Ajutoarele romanesti pentru Athos au fost atat de importante, incat depasesc orice alte ajutoare slavesau chiar bizantine. Intre 1515-1520, Neagoe Basarabrezideste din temelii Manastirea Dionisiu si doneaza sume mari de bani pentru refacerea Manastirii Cutlumus. Mai tarziu Matei Basarab si Sfantul Constantin Barancoveanu ii urmeaza exemplul. In Moldova, Alexandru cel Bun in 1429, inzestreaza Manastirea Zografu, cu mosia Capriana. Cel mai mare ctitor al manastirilor din Athos, ramane insa Sfantul Stefan cel Mare, care rezideste aproape din temelii Manasatirea Zografu 1466-1502 si Manastirea Grigoriu 1500-1502. Mai apoi Petru Rares reface integral Manastirea Caracalu 1534-1535, iar Alexandru Lapusneanu rezideste in intregime biserica si o parte din incinta Manastirii Dochiaru 1552-1568.