Până la Igoumenitsa se merge pe autostrada Egnatia Odos una dintre cele mai frumoase autostrăzi din Europa. Dimineață eram la Igoumenitsa și de aici până la granița cu Albania mai sunt doar câțiva kilometri. Am trecut relativ repede, fara control bagaje și am plecat spre Ksamil, acolo unde aveam cazare. Pentru a ajunge aici ai varianta de a trece cu bacul sau să ocolești câțiva kilometri. Trecerea cu bacul este ieftină, doar 7 euro de mașina. Impropriu spus bac, deoarece este mai mult o plută care cară 5-6 mașini în 5 minute, de pe un mal pe altul al unui mic lac. Cazarea am avut-o într-o pensiune cu vreo 10 camere, foarte bine dotate și cu o curte mare unde aveai și posibilitatea să mănânci dar și de a face grătar. Pentru că era dimineață ne-am cazat și am plecat spre plaja. Aici am avut surpriza să constatăm că toate plajele sunt private și că nu se poate nicăieri să stai cu prosopul. Peste tot sunt șezlonguri care costa intre 20 și 30 euro, două bucăți cu umbrela sau baldachine care ajung la 70-100 euro. Fiecare plaja are câte unul sau două baruri, dar poți și mânca acolo dacă ți se face foame. Apa Marii Ionice este impecabilă, așa că ne-am simțit foarte bine. Berea albaneză nu este foarte tare, între 4 și 4,5% alcool, dar rece merge. Albania nu mai este de mult o țară ieftină, mai ales partea de sud, așa că prețurile pe plajă nu sunt chiar din cele mai mici. O bere ajunge și la 6 euro la draft și o cafea pe la 4 euro. Ziua ne-am petrecut-o la plajă, iar spre seară am plecat în oraș să mâncăm.
Știam că exista un restaurant de peste, tradițional, mult mediatizat așa că am rămas acolo. Într-adevăr mâncarea foarte bună și nu foarte scumpă. Preturile la restaurante nu sunt mari și am avut și surpriza să constatăm că aveau și vin la carafa, la jumate sau la litru, așa că totul a fost perfect.
A doua zi am plecat cu mașina să căutăm o plajă sălbatică dincolo de Saranda. Am mers ceva, pe drumuri destul de bune, numai că dacă nu pleci dimineață la drum, până treci de Saranda îți ia ceva timp. Pentru a ajunge la plajă a trebuit să coborâm destul de mult, din drumul principal, prin pădure, pe un drum forestier. Plaja excelentă cu nisip și pietricele dar cu o apa limpede și caldă. Plaja se numeste Lukova si aici poti să închiriezi și șezlonguri, cu doar 10 euro două bucăți, dacă doresti. Vis-a-vis de plaja se vedea Insula Corfu. Nimic nu putea fi mai frumos. Ne-am întors seara așa că am plecat iar în oraș să mâncăm. De data asta la alt restaurant, nu cu peste, dar și acolo am mâncat bine.
Dar nu venisem în Albania doar să stăm la plajă, așa că am plecat dimineață să vedem niște piscine naturale formate de către un râu termal. Raul se numeste Lengarica si formeaza un frumos canion, in sudul Albaniei, langa satul Benje si la doar 13 kilometri de orasul Permet. Canionul are aproximativ 4 kilometri lungime, cu pereti care ajung pana la 100 de metri inaltime si a fost format prin eroziunea raului Lengarica. In peretii canionului exista o multime de formatiuni carstice si pesteri, unele au fost folosite ca adaposturi inca din preistorie. Zona este declarata Monument Natural al Albaniei. Baile termale de aici, de fapt niste bazine naturale cu apa calda, se afla chiar la intrarea in canion. Bazinele sunt alimentate de izvoare termale minerale cu o temperatura de 23-28 de grade. Sa faci baie in apa termala in acest peisaj cu peretii stancosi ai canionului este ceva de vis. Tot aici langa bazine avem si un frumos pod, Podul Kadiu, un vechi pod de piatra din perioada otomana, construit peste raul Lengarica.
Podul, unul foarte instagramabil, marcheaza intrarea in canion. Dupa o binemeritata baie in bazinele termale, am plecat sa vizitam un obiectiv important din zona, Castelul Gjirokaster. Castelul este una dintre cele mai importante fortificatii istorice din Albania. Se afla in varful dealului, deasupra orasului si domina valea raului Drino.
Istoria castelului incepe in Antichitatea tarzie, iar forma actuala s-a conturat in perioada medievala si otomana. Originile castelului sunt legate de secolul al IV-lea d.Hr., cand aici exista o fortificatie timpurie. In Evul Mediu castelul a fost extins si a devenit nucleul orasului. In 1417 Gjirokaster a intrat sub controlul Imperiului Otoman.
In acea perioada fortificatia a fost consolidata si extinsa, devenind un important punct strategic pentru controlul regiunii. In secolele XVIII-XIX, Gjirokaster a cunoscut o perioada de mare dezvoltare, iar castelul a ramas centrul militar si administrativ al orasului. Castelul este foarte mare si poate fi explorat prin curtile, zidurile si incaperile sale. Printre cele mai interesante obiective se afla: muzeul armelor, fosta inchisoare, galeria de ateliere, avionul militar american, turnul cu ceas si zidurile cu ale sale puncte de observatie, de unde se deschide panorama asupra orasului si asupra vaii Drino. Avionul expus in castel este unul dintre elementele care atrag imediat atentia vizitatorilor. Prezenta lui aminteste de perioada Razboiului Rece, cand Albania comunista era izolata de mare parte din lumea occidentala. Castelul pastreaza astfel nu numai vestigii medievale, ci si obiecte legate de istoria politica si militara a Albaniei moderne. Castelul trebuie vazut impreuna cu centrul istoric al Gjirokasterului.
Orasul s-a dezvoltat pe versantul muntelui,in jurul fortificatie si este renumit pentru casele-turn din piatra, acoperisurile de piatra si stradutele pavate cu piatra. Gjirokaster este inscris in Patriminiul Mondial UNESCO din 2005, datorita arhitecturii sale traditionale si a conservarii orasului istoric. Intrarea in castel este 4 euro dar nu puteti platii decat cu Leke sau puteti face plata online direct pe site-ul castelului si aveti si o reducere. Daca nu va descurcati va ajuta cei de la bilete sau paznicii de la intrare. Dupa vizita am plecat spre Ksamil. Seara am iesit in orasul care freamata de lume. Am nimerit si in perioada Campionatului Mondial de Fotbal, asa ca la fiecare terasa era cate un televizor, mai mare sau mai mic. Atmosfera extraordinara, deoarece Albania este plina de turisti straini.
Dar venisem in Albania cu un scop, acela de am sarbatorii ziua de nastere, ziua in care am implinit jumatate de secol. Am hotarat sa ramanem in statiune si seara sa mergem la un restaurant din zona. Dimineata am stat la una dintre frumoasele plaje de aici, plaja cu nisip fin cu apa turquaz si cu bere rece, rece, rece. Am petrecut cam toata ziua aici, am mancat la praz la una dintre terasele cu peste si fructe de mare, unde se mananca bine si destul de ieftin si dupa inca o baie buna am plecat spre hotel unde ne-am pregatit pentru seara. Seara am iesit la unul dintre restaurantele unde se vede foarte frumos apusul. Intr-adevar terasa restaurantului este undeva la etaj si de acolo privelistea este foarte frumoasa, se vede statiunea, marea si bineinteles frumosul apus. Mancarea bunicica, vinul este cam acelasi peste tot prin oras, vin alb sau rosu la carafa.
Am vrut intr-o zi sa facem un gratar de peste si fructe de mare cum mai facusem cu ani in urma in Halkidiki. Am plecat de dimineata cu un prieten sa cautam o pescarie in Saranda. Drumul nu era lung dar aglomeratia mare, asa ca ne-a luat ceva timp sa ajungem in Saranda la pescarie. Intr-adevar am gasit de toate acolo, peste, calamari, caracatita, creveti, sepie, scoici, etc. Preturile nu erau dintre cele mai mici dar totul era proaspat. Ne-am intors cu ele la cazare si am plecat sa cautam o plaja prin Saranda. Am avut "ghinionul" sa nimerim pe cateva plaje private, ale unor resorturi, unde nu mai era nici un loc liber asa ca am continuat cautarile pana am gasit ceva, tot privat, dar cu mai multe locuri libere. Plaja frumoasa cu nisip, amenajata cu sezlonguri si am avut norocul sa fie si ceva valuri. Pe plaja ai si un restaurant unde poti bea o bere rece, o cafea sau poti manca o pizza daca ti se face foame. Am stat pana seara si la intoarcere ne-am oprit pe malul unui frumos rau cu apa rece unde puteai face si rafting daca veneai de dimineata.
Seara era finala Campionatului Mondial asa ca am mers sa sustinem Spania, la una dintre terasele din oras. La primul bar aproape de vila unde stateam, dupa ce ne-am asezat, am constatat ca nu au nici vin si berea doar la 330 asa ca am plecat la un restaurant de langa, care nu a vrut sa ne serveasca deoarece voiam doar bauturi, asa ca am trecut peste drum la un mic restaurant unde aveau tot ce ne doream si unde pana la urma am si mancat. Erau doar doua mese ocupate, noi si inca o masa tot cu romani, asa ca am facut o seara romaneasca, bucurandu-ne cu totii ca Spania a fost noua campioana mondiala.
Urmatoarea zi am petrecut-o tot in Ksamil, la una din plajele de aici. Am reusit sa gasim un mic golf, intr-adevar era plaja privata a unui hotel, dar care ne-a inchiriat niste saltelute. Apa era superba si ne-am simtit foarte bine. Seara am iesit la un restaurant in centru, unde meniul era bazat in special pe carne. In acea seara a fost si o furtuna in oras, care a tinut exact cat am stat noi la masa, asa ca nu ne-a afectat prea mult, insa orasul a fost destul de devastat. Multe terase au fost inundate si vantul a luat mesele si umbrelele, multe garduri rupte si acoperisuri smulse. Am vazut a doua zi ca au fost afectate si mai multe plaje din zona. Au fost distruse baldachine si au fost luate umbrele. Dar totul a revenit la normal in scurt timp.
Venea si ziua plecarii spre casa dar noi nu prea ne lasam dusi. Nu mai voiam sa facem acel drum lung dintr-o bucata, asa ca am decis sa mai ramanem o seara sau chiar doua in Grecia. Am cautat si am tot cautat dar nu am gasit nimic ieftin. Toate cazarile sareau de 100 de euro pe noapte si in Paralia Katerini si in Halkidiki, asa ca am decis sa traversam Albania, sa ramanem tot aici, dar intr-o statiune din nord, Velipoje. Asa ca a doua zi de dimineata am plecat pe Riviera Albaneza pana spre Velipoje. Ne-am oprit pe drum deasupra orasului Vlore, unde panorama este superba, pentru a face cateva poze. Pentru masa de pranz am ales sa ne oprim in Dures de unde mai sunt doar 100 de kilometri pana in Velipoje. Am mancat si seara dupa ora 19:00 am ajuns in Velipoje. Albania nu este mare, are doar 300 de kilometri de la sud la nord, dar se circula destul de incet, nu exista autostrazi si sunt multe masini. Statiunea Velipoje este fosrte frumoasa, situata in nordul Albaniei foarte aproape de granita cu Muntenegru, la 30 de kilometri de Lacul Shkoder, al doilea lac important al Albaniei dupa Ohrid.
Plaja statiunii este lunga, cu nisip fin si intrare lina in apa. In cea mai mare parte este amenajata cu sezlonguri dar exista si locuri de stat cu prosopul. Faleza lunga este plina de terase si magazine si este foarte animata seara. Sunt multe hoteluri in statiune si multe locuri unde iti poti petrece timpul. Unul dintre cele mai interesante elemente din zona este Grykederdhja e Bunes, locul unde raul Buna se varsa in Marea Adriatica. Raul Buna este legat de Lacul Shkoder si formeaza in aceasta zona un ecosistem de Delta.
Zona este valoroasa pentru biodiversitate si pentru observarea pasarilor. Ajungand seara nu ne-a ramas decat sa ne plimbam pe faleza si sa mancam ceva bun la unul dintre restaurantele din oras. A doua zi prietenii mei au plecat spre Romania dar noi am hotarat sa mai ramanem o seara sau doua, nu stiam exact, in Serbia. Am plecat de dimineata spre Muntenegru si am trecut destul de repede de vama, chiar daca erau cateva masini la coada. Si aici fara nici un fel de control, nici la vama albaneza nici la cea muntenegreana. Muntenegru l-am traversat destul de repede cu o mica oprire in capitala, in Podgorita si am continua drumul prin Serbia prin celebrul Canion Tara, pana in Zlatibor, acolo unde ramaneam peste noapte.
Podgorita este un oras mic, dar frumos, cu un centru foarte interesant, unde am baut una dintre cele mai bune cafele. Nu am stat foarte mult si am plecat spre Zlatidor, deoarece drumul era destul de lung. Aici am avut placerea sa gasim o frumoasa statiune de ski, dar unde puteai sa iti petreci si altfel timpul. Una dintre cele mai cunoscute statiuni montane din Serbia, situata in vestul tarii la o altitudine de 1000 de metri. Numele de Zlatibor provine de la cuvantul Zlato (aur) si bor (pin), fiind asociat cu culoarea aurie pe care o capata padurile de pin la anumite momente ale zilei. Una dintre principalele atractii de aici este Gold Gondola, o telegondola panoramica ce leaga zona statiunii de varful Tornik.
Am mers si noi a doua zi cu aceasta telegondola care traverseaza un lac destul de mare aflat deasupra statiunii, Lacul Ribnicko Jezero. Telegondola care urca pana pe varful Tornik are si o statie intermediara langa lac. Daca vrei sa cobori, o poti face si dupa iti poti continua drumul spre varf in aceeasi bani. Costul unui drum dus-intors este de doar 20 de euro sau 2000 RSD, copii intre 6-11 ani avand reducere 50%. Am urcat pe varf unde peisajul iti taie respiratia. Varful Tornik are doar 1491 de metri altitudine dar este o zona foarte deschisa si ai privelisti foarte frumoase. Poti vedea in zilele senine si varful Durmitor din Canionul Tara. Noi am prins o astfel de zi. Nu departe de Zlatibor este si o frumoasa cascada. De fapt sunt mai multe cascade formate pe raul Gostije. Cascadele Gostije sunt intr-o zona amenajata, unde biletul este 2.5 euro de persoana, dar avem un frumos traseu pe malul raului unde putem admira toate cascadele.
Nu departe este si Pestera Stopica, la care nu am mai ajuns, deoarece aveam drum lung pana la urmatoarea cazare pe care am luat-o pe malul Dunari in statiunea Kladovo. Am ajuns aici pe la ora 19:00 asa ca am mers direct pe faleza unde puteam manca la unul dintre restaurantele de aici. Pe faleza este o plaja foarte frumoasa, cu nisip fin si amenajata cu sezlonguri si umbrele. Am mers sa mancam la restaurantul recomandat de catre gazda noastra din Kladovo, restaurant la care mergeau si ei sa manance.
Mancarea foarte buna si ieftina. Am avut si surpriza sa vina la una dintre mese si o formatie care cantase probabil la un eveniment, fiind sambata seara si care si-a scos instrumentele si a facut un adevarat concert unpluged la masa. A fost o seara superba.
A doua zi dupa o scurta vizita prin orasul Kladovo care este unul destul de frumos, cu o strada pietonala interesanta si o biserica mare in centru, am plecat spre Portile de Fier I, pe unde am intrat in tara. Am traversat orasul Drobeta Turnu Severin si pe drumul Expres Craiova-Pitesti si A1 am ajuns acasa destul de repede. Daca aveti vreodata ocazia sa mergeti in Albania, nu ezitati. Nu ascultati toate zvonurile care nu fac decat sa denigreze turismul din aceasta tara. Albania este o tara frumoasa, cu statiuni si peisaje minunate si nu in ultimul rand este o tara foarte sigura, unde turistii sunt respectati asa cum ar trebui sa fie respectati oriunde in lume.
Podul, unul foarte instagramabil, marcheaza intrarea in canion. Dupa o binemeritata baie in bazinele termale, am plecat sa vizitam un obiectiv important din zona, Castelul Gjirokaster. Castelul este una dintre cele mai importante fortificatii istorice din Albania. Se afla in varful dealului, deasupra orasului si domina valea raului Drino. 
