sâmbătă, 21 mai 2016

Litoral Bulgaria

Pana acum nu am povestit nimic despre Bulgaria, vecinii si prietenii nostri de peste Dunare, o tara ce are foarte multe destinatii turistice. Am auzit multe pareri pro si contra despre Bulgaria de la diversi turisti. Intr-adevar impresiile proaste erau in special de la cei care tranzitau Bulgaria in drum spre Grecia si Turcia. Este si normal, mai toti operatorii de turism traverseaza  Bulgaria noaptea, dar si daca s-ar traversa ziua nu ai avea prea multe de vazut deoarece toate soselele de la ei trec pe camp, nu prin sate, nu prin orase ca la noi. Pana si Sofia se traverseaza pe centura si nu ai mare lucru de vazut. De curand s-au inaugurat si doua autostrazi. Dar nu despre asta voiam sa povestim. Vreau sa va spun cum este pe litoral, deoarece multi se duc de 1 Mai sau de Paste la Nisipurile de Aur sau Albena la all inclusive si spera ca vara sa fie la fel de ieftin si de bine. 
Pentru 1 Mai acestea sunt niste destinatii foarte bune, Pentru trei, patru zile in care ai si all inclusive, poti sta si la piscina daca vremea te ajuta sau la piscina interioara daca ai rezervare la un hotel  care are asa ceva. Mai poti sa faci  o excursie de aproape o zi la Balcik. Daca mergeti de Paste la Nisipuri aveti o bisericuta ortodoxa unde puteti merge la Inviere sau la doar cativa km in statiunea Constantin si Elena este o manastire ortodoxa. Este adevarat ca slujba este in bulgara dar pentru mine nu a fost o problema. Unele hoteluri  fac si  spectacole pentru romani, pentru ca de 1 Mai sau Paste in Bulgaria pe litoral sunt numai romani. Intr-un an de Paste a cantat Andreea Balan, in alt an am fost o trupa de romani care a cantat in restaurant pana spre miezul noptii etc. 
Daca de 1 Mai este ok, sa zicem, vara lucrurile nu stau chiar asa. Tebuie sa stiti ca si la bulgari sezlongurile se platesc, 6 Leva seslongul, iar,  in afara de Balcik si cateva excursii nu prea ai ce face. Albena este o statiune linistita, o statiune de familisti, pentru cei care vin cu copii mici si care au nevoie de  plaja mare si multa liniste, O statiune verde intr-adevar, dar in care seara  poti  face doar cateva plimbari prin statiune. Din Albena esti foarte aproape de Balcik si Cap Kaliakra.
Fostul Kadrilater ascunde frumuseti nebanuite pentru acest colt de tara. Castelul Reginei Maria de la Balcik este amplasat pe malul marii si are o gradina de vis ce nu trebuie ratata daca veniti pana aici. Biletele de intrare sunt la pachet cu cele de intrare la gradina botanica, o gradina botanica foarte frumoasa si destul de mare. Pe langa multele specii de plante se  gaseste aici si o sera de cactusi de dimensiuni variabile, pe care o recomand cu caldura. Trebuie sa stiti ca nu puteti cumpara bilete cu euro sau dolari, doar in leva.

Intre Nisipurile de Aur, Albena si Balcik exista un autobuz ce se poate lua de la intrarea in statiuni si costa destul de putin, 2-3 Leva biletul si face cam 15 min, asa ca nu merita sa luati o excursie costisitoare de la agentiile de turism de pe acolo. Nici cu masina nu este o afacere mai ales daca veniti de 1 Mai deoarece este destul de aglomerat in Balcik si o sa gasiti cu greu loc de parcare in perioada aceasta. In plus, odata plecati din statiune nu o sa mai gasiti loc de parcare la intoarcere. In Nisipuri este o problema mare cu locurile de parcare, aveti mare grija unde parcati deoarece se ridica masinile si sunt duse intr-o parcare la iesirea din statiune. Amenda nu este mare, in jur de 10 Euro, dar destul de neplacut sa umbli dupa masina cand tu ai venit sa te distrezi.
Putin mai sus de Balcik spre Romania este Cap Kaliakra. La doar 12 km de soseaua Varna-Vama Veche, o limba de pamant, cu o inaltime de 70 de metri deasupra nivelului marii, ce se afunda in mare, un loc ideal de unde putem privi cateva colonii de delfini. Aici se afla si o cetate ce pe vremuri se numea Tirizis dar care a fost cucerita de greci si numele ei s-a schimbat in Kaliakra. Dupa ce turcii au cucerit aceasta cetate in secolul al XV- lea, a trecut pe teritoriul Romaniei in secolul XX, dupa ce Kadrilaterul a fost pamant romanesc. Acum este pe teritoriul Bulgariei, nu departe de Vama Veche, la doar 80 de km. Nu departe de Kaliakra este un loc superb unde trebuie sa popositi neaparat pentru masa de pranz. Dalboka, este o ferma de scoici din Marea Neagra, ce are amenajat un restaurant pe malul marii cu o terasa impresionanta ce poate gazdui foarte multi turisti infometati. Preturile sunt destul de mici si portiile sunt generoase. Ferma se afla la doar 40 de km de Romania in drum spre Kaliakra.
Dar incepusem sa va spun ca aceasta parte este o destinatie mai mult pentru 1 Mai sau pentru cei ce vor sa vina la relaxare si liniste. Putine baruri, de cluburi nici nu se pune problema. 
Daca doriti distractie intr-o statiune plina de tineret si de turisti din mai toate colturile lumii, in special din Anglia si tarile nordice, eu recomand statiunea Sunny Beach. Este situata la aproape 100 de Km de Varna spre Burgas. Drumul din Varna pana in statiune este destul de spectaculos deoarece soseaua merge pe o coasta paralela cu marea si pe masura ce ne apropiem de statiune putem admira de la o inaltime considerabila Marea Neagra. Pana aici treceti prin cateva statiuni dar nu va ganditi ca este aglomeratie ca la noi. 
Sunny Beach si Nessebar sunt doua statiuni foarte mari, legate intre ele si unde aveti posibilitati de cazare diverse, de la hoteluri de 5 stele la case particulare. Eu as recomanda un hotel de 3 maxim 4 stele cu piscina si cu demi-pensiune sau chiar all inclusiv deoarece in Bulgaria cele 3 stele se respecta si mancarea este destula si foarte buna. Nu sunt adeptul variantei de all inclusive deoarece aceasta te cam tine in hotel. Cum ziceam statiunea este una tinereasca, cu multe baruri transformate noaptea in cluburi si deschise pana in zori, cu sporturi nautice si multe alte distractii. Pentru cei ce vin aici doar cu micul dejun exista foarte multe restaurante, nu foarte scumpe, toate cu program artistic seara, cu orchestre live, dar si celebrele "impinge tava" unde se mananca foarte bine si ieftin. In plus  aveti si multe magazine unde berea nu depaseste 2-3 Leva.
De aici, tot cu un autobuz ce trece prin statiune puteti merge in orasul vechi Nessebar. O peninsula legata de statiune printr-un pod. Aici este un oras medieval unde toate cladiriile isi pastreaza aerul medieval. Exista si o bisericuta veche cu hramul Sf. Stefan. Foarte multe magazine si terase care mai de care mai atractive. Eu va recomand sa faceti un tur de jur imprejur pe faleza ce inconjoara peninsula ca sa puteti admira marea in toata splendoarea ei. In portul din Nessebar acosteaza si nave de croaziera.


In partea opusa  Nesebar-ului se afla o statiune linistita si foarte cocheta, Sveti Vlas. Aici puteti ajunge pe jos intr-o plimbare pe malul marii sau pe sosea. De la iesirea din Sunny Beach spre Varna in doar 10 minute ajungeti in statiune. Aici nu sunt hoteluri fastuoase dar sunt mici si cochete si cu multa vegetatie. Plaja din statiune este una foarte frumoasa, poate cea mai frumoasa din cate am vazut in Bulgaria. Nu foarte mare dar amenajata foarte frumos. Tot aici este si un port de yahturi unde putem vedea si niste frumoase lebede ce se plimba linistite printre vaporase si care vin la mal sa fie hranite si mangaiate de turisti. 


Statiunea este asezata pe un deal, in trepte si cu fiecare straduta pe care o urcati puteti avea o priveliste din ce in ce mai frumoasa.
In concluzie eu va recomand pentru vara aceasta parte a Bulgariei daca alegeti sa va petreceti concediul in tara vecina. Este si mai ieftin si mai distractiv decat la Nisipuri sau Albena.

sâmbătă, 14 mai 2016

Belciugatele - Saramura sau crap la gratar

Daca vi s-a facut pofta de o portie de peste proaspat la gratar sau de o saramura de crap, va recomand o tura pana la Belciugatele, o comuna de langa Bucuresti la doar cativa Km , in jur de 20, nu departe de Comuna Pantelimon. De ajuns se poate ajunge si prin sos. Colentina pana in Voluntari si dupa Doraly faceti dreapta si ajungeti in comuna Branesti, de acolo sunt doar cativa km in drumul spre mare pana la Belciugatele.  Aici este un lac particular unde se poate pescui si mai multe pensiuni cu restaurant si cu diverse atractii pentru toti cei care doresc sa isi petreaca cateva ore in zona. Dar totusi atractia cea mai mare in zona este pestele, si anume crapul. Numai aici poti savura un crap proaspat la gratar sau o saramura facuta cu tot ceea ce ii trebuie si cu o mamaliguta excelenta.
Cel mai important este faptul ca daca veniti aici in week-end trebuie neaparat sa va faceti o rezervare, deoarece este plin mai tot timpul si riscati sa nu gasiti nici o masa libera. Eu cand am fost ploua si tot nu era nici o masa, noroc ca aveam rezervare, doar pentru cateva ore, deoarece am facut-o in aceeasi zi.
Spre surprinderea mea portiile erau foarte mari si destul de ieftine. De exepmlu o potie de crap la gratar cu mamaliguta si mujdei nu depaseste 12-13 ron, o bere este 5 ron la sticla, deci acceptabil. Va recomand cu incredere. Puteti face o tura pana aici si cu bicicleta, daca sunteti in Bucuresti.

joi, 12 mai 2016

O tura de week-end la Baile Olanesti

O data cu venirea primaverii va propun o iesire de week-end putin mai sus de Rm. Valcea, la Baile Olanesti. Poate va ganditi ca este tot o statiune comunista pentru pensionari sau un loc cu hoteluri invechite si cu apa cu miros de sulf. Va inselati, statiunea s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani si aici s-au construit foarte multe hoteluri noi si pensiuni moderne. Dar nu pentru hoteluri si pensiuni va propun aceasta iesire, si pentru ca este un loc foarte frumos, un loc de unde se pot face multe excursii frumoase in zonele din apropiere. Multe trasee turistice de dificultate nu foarte mare si chiar trasee pe care puteti face niste ture de montain bike.
Eu am fost de mai multe ori in diverse perioade ale anului, dar primavara si vara este cel mai frumos.
Drumul este foarte frumos, mai ales ca o mare parte din el este pe autostrada Bucuresti-Pitesti, autostrada ce se termina chiar acolo unde incepe Dealul Negru. Aici unde se termina urcarea puteti opri pentru cateva minute sa mancati poate cei mai buni mici din Romania, asa se zice, mie cei drept mi-a placut foarte mult ciorba de burta facuta aici. De aici pana la Rm. Valcea nu mai sunt foarte multi km.


O data ce ajungeti pe centura orasului intrati spre centru treceti podul peste Olt, ultima oara era in constructie dar poate s-a reparat si o tineti drept pe langa mall-ul din oras, inca 30 de km, pana in Baile Olanesti. Totusi primavara este mai putin aglomerat si puteti sa va plimbati in liniste peste tot. Prin statiune trece Raul Olanesti care formeaza doua frumoase cascade chiar in centrul orasului si una in amonte spre izvoarele termale. De curand aceste izvoare termale de aici nu mai sunt pentru oricine deoarece s-a instalat la fiecare izvor un sistem cu cartela magnetica si nu poti lua apa decat cu o recomandare de la medic si cu cartele care se iau tot de acolo, cred.
Cei ce vin aici la tratament cu siguranta au acces la apele termale dar cei ce vin doar in trecere sau pentru cateva zile nu au cum sa consume apa de izvor. Dar ca o compensatie exista aici trei bazine cu apa calda si sulfuroasa, doua acoperite si una in aer liber, la care are acces oricine, si biletul de intrare este destul de ieftin in jur de 10 ron pentru toata ziua. Foarte multe tarabe cu produse naturale, de la miere si toate preparatele din miere la ceaiuri, siropuri si tot felul de plante tamaduitoare si cosmetice naturale. In Olanesti sunt cateva restaurante unde se mananca foarte bine si ieftin unele amplasate foarte bine, astfel ca au si o panorama foarte frumoasa.

Dar cum va spuneam de aici se pot face cateva trasee frumoase prin padurile din zona, trasee ce urca destul de mult prin padure chiar daca par niste dealuri de jur imprejur. Unul din trasee incepe din spatele unui grup de izvoare nu departe de centrul statiunii si urca pana in doua sate Tisa si Gurguiata, sate care par uitate de lume dar cu niste privelisti impresionante si se continua pana la Schitul Bradul. Un alt traseu ce se poate face de data asta si cu masina si pe jos , deoarece incepe din drumul judetean ce leaga Rm Valcea de Olanesti si care merge spre schitul Iezer si de aici pe jos spre pestera Sf. Antonie.

Acest traseu nu ar trebui ratat deoarece nu este foarte greu, dar o data ajunsi in poienita unde se afla pestera, unde a trait sfantul si unde este o bisericuta si o fantana, o sa ne simtim ca intr-un basm foarte frumos. Traseul nu este foarte greu si il poate face oricine deoarece dureaza doar 15 minute. Drumul duce de la Iezer la schitul Pahomie si mai departe la schitul Patrunsa, dar pentru a ajunge la Patrunsa trebuie sa va luati o marje destul de mare de timp, deoarece traseul este de aproximativ 9 ore.
In statiune se afla si un monument de o inestimabila valoare culturala, este vorba despre biserica lui Horea din Albac. Biserica din lemn, tipica motilor, a fost ridicata in anul 1752 in Albac in satul natal a lui Horea. Biserica este prima biserica de lemn din ardeal salvata ca monument istoric in Romania. Ea a fost adusa in anul 1907 din Imperiul Austro-Ungar in Regatul Romaniei, la conacul familiei Bratianu din Florica. Biserica are hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril.









Tura cu bicicleta pana la Manastirea Samurcas - Ciorogarla

Stiu ca inca nu s-au terminat ploile si nu a venit inca, caldura dar eu merg deja de doua luni cu bicicleta zi de zi la serviciu si nu numai dar si la cateva ture putin mai lungi, atunci cand vremea permite acest lucru. Este adevarat ca in ultimele week-end-uri vantul a fost destul de puternic si cand mergi cu bicicleta nu este tocmai placut, dar va propun pentru week-end-ul asta o tura pana in Ciorogarla. De ce tocmai acolo, o sa ma intrebati, acolo pentru ca eu stau in Dumul Taberei si este destul de aproape iesirea spre Domnesti prin Ghencea, dar si pentru ca traficul este destul de slab si se poate merge destul de bine si in siguranta. La Ciorogarla este o manastire foarte frumoasa ce se poate vizita, Manastirea Samurcacesti-Ciorogarla este o ctitorie a vornicului Constantin Samurcas si a sotiei sale, Zinca, de la inceputul secolului al XIX-lea. Traditia a pastrat o frumoasa legenda care sta la originea intemeierii sfantului locas, ca la mai toate manastiriile din Romania, dar care poarta un sambure de adevar. Se spune ca un cioban care isi pastea aici in campia Vlasiei, oile, a visat intr-o noapte, ca pe cand statea rezemat in ciomag si canta din fluier, in mijlocul campului, o oaie alba ca spuma laptelui dar care avea trei coarne in loc de doua. Visul s-a repetat de cateva ori in acea noapte. A doua zi ciobanul povesteste visul voievodului Samurcas, care era stapanul locului. Acesta cere duhovnicului sau, arhimandritul Timotei, staretul Manastirii Cernica sa ii talcuiasca visul. Staretul talcuieste visul ca o porunca de la Dumnezeu ca sa fie ridicata o biserica in poiana aceea, deoarece blandul animal avea trei coarne, biserica sa aibe trei altare si sa fie cu hramul Sfintei Treimi. Dupa discutia cu staretul, boierul aduna imediat oamenii si incepe ridicarea bisericii. Din documentele pastrate la Arhivele Nationale din Bucuresti reiese ca ridicarea manastirii a inceput in anul 1806 de cand dateaza primul contract al boierului cu dulgherii Stoian Ghenciu si Anastasie Gheorghe.
Drumul din centrul capitalei pana la manastire este de 20 de Km, nu este un traseu foarte lung mai ales ca se merge doar pe drum asfaltat si fiind campie nu prea sunt diferente de nivel. 
...................................................................................................................

Am fost pana la urma sambata la Ciorogarla am ajuns pana la Manastirea Samurcacesti si am avut marele noroc ca nu m-a prins ploaia. Vantul a batut cu putere la dus si in special din fata ceea ce este foarte nasol, dar la intoarcere m-a impins si am reusit sa mentin o viteza medie de 25-30 km /ora. O singura problema este pe drum, aproape de bariera de la Darvari se asfalteaza si a trebuit sa merg 200 de metri pe pietris si nisip dar in rest a fost bine si liber. 
Va recomand aceasta tura mai ales ca sunt doar 40 de km dus-intors din Dr. Taberei.




luni, 9 mai 2016

Republica Serbia - Belgrad - Varset (vrsac)

Anul acesta de Paste si 1 mai, din pacate au cazut in aceeasi zi, am plecat in Serbia. Pentru ca am un prieten care lucreaza la Varsat, un oras ce se afla la 15 km de granita, de vama Moravita si la circa 70 de km de Timisoara, am plecat cu trenul de ora 21:45 spre Timisoara. Nu am mai mers cu trenul de ceva ani buni, dar avand in vedere faptul ca mi-a promis ca vine sa ma ia de la Timisoara am zis ca nu poate fi asa de rau. Rau nu a fost, dar trenul a avut intarziere 75 de minute. Ajuns in Timisoara am plecat direct in centru sa vad minunile primarului Robu de care am tot auzit pe la radio si tv. Intr-adevar un oras frumos cu foarte multe parcuri, multe piete de promenada si multe spre foarte multe piste de biciclete. In foarte multe locuri se pot inchiria biciclete, non stop, cu care poti admira in intregime orasul in toata splendoarea lui. Din pacate in ziua aceea a plouat mai tot timpul dar asta nu m-a impiedicat sa il strabat de la un capat la altul. De la gara am ajuns imediat la Catedrala Mitropolitana care este la doar 3 statii de autobuz de gara. Catedrala este simbolul orasului, este cea mai inalta biserica din Romania si cea mai inalta catedrala ortodoxa din lume, exceptand Rusia. A fost construita intre anii 1936 si 1941.
Vis-a-vis de Catedrala incepe artera pietonala ce duce spre Piata Operei. Artera are de o parte si de alta  magazine si cafenele cu terase foarte frumoase. Preturile din cafenele sunt mult mai mici decat cele din centrul vechi din Bucuresti. Din Piata Operei de unde a inceput Revolutia Romana in 1989 incepe o straduta mica acoperita de umbrele in toate culorile agatate intre cele doua cladiri ce sunt de o parte si de alta, ce dau impresia unui curcubeu. Tot pe aceasta straduta este si un centru de informare turistica de unde puteti achizitiona harti si materiale ce va pot ajuta sa strabateti orasul si sa gasiti mai rapid obiectivele turistice.


Nu departe de Opera se afla Castelul Huniazilor dar este in renovare asa ca este inchis. Aceasta straduta mica duce din Piata Operei sau Piata Victoriei in Piata Unirii, cea mai mare piata din Timisoara. O piata foarte mare pietonala unde putem vedea mai multe obiective, cum ar fi, Domul Romano-Catolic, Palatul Baroc sau Muzeul de arta si statuia Sfintei Treimi ce se afla chiar in mijlocul pietei.
Din pacate nu am avut mult timp de vizitat in Timisoara deoarece la ora 14:00 trebuia sa ajung la noul mall care s-a deschis de foarte putin timp aici. Mall-ul are si un hypermarket Carrefour primul din Banat si totodata cel mai mare magazin din zona. De aici a venit sa ma ia prietenul meu si am plecat spre Varset, unde locuieste el. La mall am ajuns cu un autobuz, E1, o linie expres, pe care l-am luat din centul si pentru care biletul costa 2,5 ron si se cumpara de la chioscurile de ziare. Tot la mall ajunge si autobuzul 33 ce are capatul in fata catedralei.
Varset o comuna transformata in oras, in Banatul Sarbesc, la doar 15 km de granita cu Romania, vama rutiera  de la Moravita sau vama feroviara de la Stamora Moravita, este un loc placut asezat langa niste dealuri inalte de aproximativ 400 de metri, unde se afla si cel mai important obiectiv turistic din zona, Castelul Varset si Turnul Castelului, un Castel ce dateaza din secolul al XV-lea. Turnul si Castelul au fost declarate  in 1991 monumente culturale si arheologice de catre statul sarb.


Varset este un orasel mic de provincie, dar cu destul de multe obiective turistice. Aici se afla si o biserica romaneasca in care slujesc 3 preoti ortodocsi. Biserica este destul de mare si impunatoare si se afla in centrul orasului. Nu departe de aceasta, despartite doar de un parculet din centru se afla o frumoasa biserica sarbeasca, Sveti Nikola, care este cunoscuta in toata Serbia pentru maretia ei si pentru turnul cu ceas construit in stil baroc in anul 1785. Tot aici este si o foarte mare catedrala catolica cu doua turnuri semete. Biserica Sveti Gerhard a fost construita in anul 1860 in stil neo-gotic mai putin intalnit in Serbia.

Vis-a-vis de biserica sarba Sveti Nikola se afla Palatul Episcopal unde locuieste episcopul Varset-ului, o cladire frumoasa cu un acoperis recent renovat cu banii trimisi de biserica rusa.
Mancarea este foarte buna in Serbia, portiile sunt foarte mari . Este destul de ieftin sa mananci la restaurant. Berea sarbeasca este buna. Am baut o bere Jelen si o bere neagra foarte buna. Aici nu o sa gasiti lanturi internationale, se stie ca sarbii sunt foarte nationalisti si nu  permit lanturilor sa deschida magazine aici. Le impun  reguli  stricte prin faptul ca vor sa aibe in proportie  mare produse sarbesti .
Pe data de 2 mai am plecat intr-o mica excursie la Belgrad, capitala Serbiei, orasul in care raul Sava se varsa in Dunare. De aici pana la Belgrad sunt 80 de km si se trece in majoritate prin sate romanesti din Banatul Sarbesc. Autostrada strabate Serbia de la est la vest . Varset fiind in sud nu are autostrada. Belgradul este un oras interesant, un oras de vizitat in orice anotimp. Destul de greu este cu locurile de parcare. Ce trebuie sa stiti ca parcarile sunt impartite in trei mari zone zona I, II si III, dinspre centru spre periferie. In zona unu nu ai voie sa parchezi mai mult de o ora, in zona doi doua ore si in zona trei, trei ore. Plata se face printr-un sms si dupa acest interval trebuie sa muti masina in alt loc deoarece se ridica si amenda este destul de mare. 
Destule obiective sunt in Belgrad dar cel mai important este Cetatea Kalemegdan sau Fortareata Kalemegdan cum este cunoscuta de catre turisti. O cetate construita pe un deal din centrul Belgradului, pe malul Dunarii,  de unde se poate vedea cum raul Sava se varsa in Dunare. O imagine superba. Fortareata a fost construita in secolul al III- lea inainte de Hristos si a fost acaparata de multe popoare precum Tracii, Dacii, Celtii si chiar sunt zvonuri ca mormantul lui Atilla ar fi sub zidurile cetatii. In interiorul cetatii se poate face o plimbare printr-un imens parc ce adaposteste pe langa turnul cu ceas, muzeul militar (cu numeroase exponate din timpul celor doua razboaie mondiale: tunuri si tancuri ), si o frumoasa gradina zoologica cu multe animale.
Direct din fortareata, dupa ce traversam strada, intram direct pe cea mai frumoasa strada pietonala din Belgrad, practic centru vechi al orasului, cu multe magazine, terase, baruri si restaurante. Centrul vechi este foarte frumos si de neratat daca, veniti aici chiar si pentru cateva ore. Tot aici, mergand pe stradute, dupa ce iesim din centrul vechi ajungem pe o straduta mica pe care nu trebuie sa nu o vedeti. Aceasta straduta de numai cativa zeci de metri lungime, se afla cateva restaurante cu terase pline cu flori de toate culorile si printre ele cel mai bun restaurant din Belgrad. Pe aceasta strada nici nu zici ca esti in Belgrad, zici ca esti oriunde in vestul Europei in Olanda, Belgia sau Germania.

Unul din restaurantele de aici, poate cel mai frumos.

In Belgrad s-a construit nu demult una din cele mai mari Catedrale Ortodoxe din lume, Catedrala Sveti Sava. O cladire imensa terminata in totalitate pe dinafara dar neterminata pe dinauntru. Totusi ea se viziteaza. Chiar si asa ramai foarte impresionat de maretia ei. Biserica are o inaltime de 82 de metri din care 70 de metri reprezinta inaltimea  si 12 metri crucea din varful catedralei. Maretia catedralei este data si de faptul ca este placata cu marmura alba. Catedrala este construita pe trei niveluri, la subsol se afla o cripta de sticla unde gasim moastele Sfantului Sava care ajuta credinciosii sa revina pe calea cea dreapta a credintei.


Nu departe de centru, la o distanta nu foarte mare unul de celalalt, practic despartite de doua strazi, se afla cele doua stadioane ale echipelor rivale din Belgrad: Steaua Rosie si Partizan, echipa armatei si a politiei.
Din pacate Belgradul a trecut si printr-un razboi nu de mult timp, in anii '90 si inca se mai vad urmariile lui. Putem vedea pe bulevardul central al orasului cele doua cladiri ale Ministerului Apararii ce au fost bombardate de catre trupele NATO. Din fericire nu a fost nimeni nici macar ranit atunci, deoarece a fost anuntat din timp acel bombardament si nimeni nu era la munca in timpul exploziilor. Tot in Belgrad a mai fost bombardat si un pod peste Sava dar si acel bombardament a fost anuntat din timp, astfel incat doua saptamani s-au tinut concerte pe pod ca sa nu poata fi bombardat, un fel de Piata Universitatii, dar inevitabilul s-a produs pana la urma. Cu toate astea sarbii au trecut peste si de atunci au mai construit un pod foarte mare peste Sava si o autostrada ce ocoleste orasul.
Din Belgrad ne-am intors la Varset distanta ce am parcurs-o in mai putin de 90 de minute.
Ziua urmatoare am plecat dis de dimineata spre Timisoara de unde am luat de data aceasta un tren la ora 13:50 care trebuia sa ajunga in Bucuresti la ora 23:00, dar, ce sa vezi, a ajuns la 00:15. In Timisoara am vizitat de data aceasta parcurile orasului, Parcul Rozelor, Parcul Copiilor si terasele de pe malul raului Bega, Foarte frumos, merita sa veniti pana aici. Am vazut de data aceasta si palmierii primarului Robu, atat de contestati de catre toata lumea. 
Va recomand cu toata caldura mai ales, chiar daca nu aveti masina puteti veni pana la Timisoara cu trenul si de aici aveti sageata albastra ce ajunge la Belgrad cam in 3 ore, in functie de cat sta in vama.