Am ajuns si la Chisinau, intr-un final. Multa lume imi spunea ca este un oras frumos, ca este un oras verde, dar nu credeam. Nu credeam, pentru simplul fapt ca aveam om mantalitate gresita. Aveam impresia ca tot ce este la Est este mai urat si ca, la Chisinau o sa gasesc un oras comunist, gri, mult mai urat ca Bucurestiul. Am facut Pastele la Iasi si luni dupa, am plecat 3 zile la Chisinau. Am trecut granita pe la Sculeni si imediat dupa vama, am vazut o tara curata, verde, cu oameni muncitori, chiar daca era Pastele, se vedea ca acei oameni au muncit pamantul care arata intr-un mare fel. La fel am ramas impresionat si de Chisinau, care ne-a intampinat cu bulevarde largi cu multe spatii verzi cu mijloace de transport moderne si bineinteles cu restaurante unde mananci mancaruri moldovenesti si nu te mai saturi. Nu am stat la hotel, Chisinaul nu este un oras ieftin, in ceea ce priveste cazarile, am stat intr-un apartament cu doua camere, foarte frumos. Gazda ne-a lasat si o sticla de vin si o apa, pe masa, ceea ce ne-a impresionat.
Imediat ce am ajuns, am iesit in oras, unde am dat peste strada pietonala Eugen Doga, din centrul orasului. Strada desenata cu clape de pian, este una cu multe cafenele foarte frumoase si decorata cu iepurasi si oua, deoarece era Pastele. Aceasta strada da direct in parcul Catedralei si mai departe putin ajunge la Arcul de Triumf. Parcul extraordinar de frumos, in special seara cand se aprind luminitele si totul pare un basm. Am intrat in impresionanta catedrala cu hramul "Nasterea Domnului" si am ramas si de aceasta impresionati. Dar ce ma impresionat cel mai mult a fost curatenia. Un oras foarte curat cum rar am mai vazut in Europa. Ultimul oras curat pe care l-am vazut a fost Rabat. Dar nu numai orasul este curat, din ce am vazut, toata tara este de o curatenie exemplara. Dar revenind la oras, parcul din fata catedralei are si un mic loc de joaca, dar si o cafenea cu mese si scaune asezate pe doua alei cu flori si cu o muzica in surdina, un loc extrem de frumos. Vis-a-vis de Arcul de Triumf este Palatul Guvernului dar in dreapta lui este frumosul parc Stefan cel Mare in fata caruia, bineinteles ca troneaza statuia marelui domnitor. In acest parc frumos si verde avem, mai multe busturi de scriitori, printre care, cele ale lui Ion Creanga, Alexandru Hajdeu, Alexander Pushkin, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Vasile Alexandri, etc. Avem si o frumoasa fantana a florilor si bineinteles o frumoasa cafenea. Am remarcat faptul ca orasul este plin de cafenele frumoase si restaurante unde mananci ca la mama acasa.
Am mancat si noi la restaurantul "La Placinte". Sunt mai multe in oras dar fiind Pastele era doar unul deschis. In Bucuresti nu am ajuns la acest restaurant, dar cred ca o sa merg cu prima ocazie, deoarece am mancat foarte bine cu bani putini. Bineinteles ca am baut si o bere buna. Chisinau este una dintre cele mai bune beri pe care le-am baut, dar orasul este plin de beri ucrainiene foarte tari, 7, 8%. Exista si Chisinau Tare cu 7% alchool. Nu ratati o plimbare de seara prin oras, seara cand se aprind luminitele si te vei simtii ca intr-un basm. A doua zi am facut o plimbare pana la Cramele Cricova, care sunt foarte aproape de oras. Va dau si un pont: mergeti sa vizitati cramele dimineata la oara 10:00, deoarece biletul de intrare este mai mic. Nu mergeti fara o rezervare online, deoarece este destul de aglomerat si nu o sa mai gasiti bilete. Cramele asa cum ma asteptam, m-au impresionat prin marime, prin poveste si prin organizare. Prin toata crama suntem plimbati cu masinute electrice si cu un ghid care ne va spune toata povestea lor. Vom avea si o pauza in care vizionam un film despre istoria cramelor, in timp ce degustam si un pahar de vin spumant. Vizita dureaza 1 ora si 30 de minute. Imbracativa destul de gros deoarece in crama sunt in jur de 12 grade.
Nu departe dar in directie opusa mai avem un frumos castel, Castelul Mimi. Cu o istorie legata tot de vin, la fel ca toata Moldova de altfel, castelul te impresioneaza prin marime si prin frumusetea gradinilor lui. Poti vizita castelul sau numai gradinile. Trebuie si aici sa iti faci rezervare din timp daca doresti sa vizitezi castelul la interior. La intrare ai o frumoasa cafenea de unde poti cumpara si suveniruri, constand in sticle de vin, de spumant sau lichioruri, dar si magneti sau alte suveniruri. Vinurile sunt putin mai ieftine ca in Romania si poti avea parte si de promotii. Nu rata castelul daca treci prin zona si nu rata nici cramele de la Milestii Mici, crame incluse in cartea recordurilor, pentru numarul de km. ale galeriilor subterane, nu mai putin de 200. La Cricova, galeriile subterane insumeaza in jur de 100 km. In concluzie Republica Moldova este o tara frumoasa ce are foarte multe de aratat. Mai aveti de vizitat, zona Orhei, zona Gagauziei, Transnistria si multe alte crame impresionante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu