Balea 2018 - Tura traditionala de iarna

Nu puteam sa ratez anul asta tura de Balea din iarna. Stabilita inca de mult data de 9 martie, am plecat ca in fiecare an, vineri dupa serviciu. Ca in fiecare an, nu toti de vineri, unii au venit sambata dimineata. De data asta nu am mai gasit locuri de cazare in Piscul Negru si am stat mai aproape de Cabana Capra, la Vila Balea. O pensiune frumoasa, unde poti manca foarte bine. Gazdele foarte primitoare ne-au oferit din partea casei o carafa de vin rosu si un platou cu tot felul de mezeluri din vanat, caprioara, mistret, cerb, urs. Dimineata dupa o cafeluta obligatorie eram pregatiti sufleteste sa urcam pe traseul clasic pe care stiam ca nu o sa avem nici o problema, deoarece il stim ca pe buzunarele noastre. Dupa prima urcare spre Cascada Capra unii s-au gandit ca ar fi mai bine sa urce pe creasta. Dar cum gradul de avalanse era de 3/5 s-au razgandit sau mai bine zis, au fost intorsi din drum de catre salvamontistii din Arges cu care ne-am intersectat pe drum. In fine am reunit grupul la Salvamont Arges si am plecat mai departe pe drumul clasic spre tunel. Drumul arhicunoscut de altfel de toti. Dar ,ce sa vezi? La Balea nu prea se potriveste niciodata socoteala de acasa cu cea din teren. Cei de la salvamont erau cat pe ce sa nu ne lase sa trecem spre tunel sustinand ca riscul de avalanse este foarte crescut si ca poate oricand sa plece zapada cu noi mai ales ca nu a mai fost atata zapada de multi ani si ca asa calduri la Balea nu au fost niciodata. Intradevar stratul de zapada ajungea si la 2 metri si ceva, iar acolo unde era viscolita ajungea pana la tavanul copertinelor ce sunt inainte de tunel. Cei de acolo spuneau ca in urma cu cateva zile au fost si 18 grade ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata in zona in luna martie.

Unui baiat, ce nu face parte din grupul nostru dar care a venit pentru prima oara cu noi, i s-a facut frica si nu a mai trecut cu noi pana la tunel si a ramas la Salvamont. Noi ne-am incumetat si am trecut incet unul cate unul. Eram si echipati toti cu coltari si cu bete sau pioleti asa ca nu a fost chiar o problema mare. Mai greu a fost trecerea prin copertine  deoarece trebuia sa scoti rucsacul ca sa poti trece, neavand loc de zapada. Cu toate obstacolele ivite in cale, am trecut prin cele trei copertine si am ajuns la tunel.

Vremea superba ne-a creat un cadru foarte frumos la iesirea din tunel. Soarele puternic si nici o pala de vant, zapada de 2 metri si berea rece din rucsac au contribuit la celebrarea reusitei de a ajunge pana aici in conditii de risc 3 de avalanse.

Am uitat sa va spun ca la intrarea in tunel ne-am intalnit cu un grup de la Smurd Sighisoara cu care ne-am imprietenit. Ei veneau de la Balea si se intorceau tot acolo. Iesisera doar la o mica plimbare prin tunel. Aveau de toate, bere, vin, dar cel mai important - chitara. Fiind ziua de 9 martie nu am mai gasit destule locuri nici la Cabana Balea nici la Paltinul, asa ca a trebuit sa stam cu ei la Salvamont. Distractia a tinut pana tarziu in noapte cand ne-am hotarat sa vizitam si noi hotelul de gheata si biserica. La fel ca in fiecare an, nimic nou. Urmatoarea zi, dupa berea de dimineata, am plecat spre masinile ce erau in parcare la Cabana Capra, in stilul traditional din fiecare an, dandune pe rucsaci pana jos.

Paste 2018 Bulgaria. Fumusetile de langa noi dar la vecinii nostrii bulgari

Anul acesta de Paste, m-am gandit ca ar fi bine sa mergem la Veliko Tarnovo in Bulgaria.. Orasul este foarte frumos si auzisem de niste parcuri naturale la doar cativa km de oras.

Am plecat de vineri dimineata spre Ruse si dupa ce am trecut podul si am luat vigneta, care s-a scumpit si acum este 8 euro / saptamana, am plecat mai departe spre Veliko. Pana acolo am vrut sa opresc la primul parc natural ce se afla la doar 30 de km de oras unde este un canion format de raul Hotnitsa si cascada Kaya Bunar. Pentru ca GPS-ul m-a bagat pe o scurtatura a trebuit sa merg cativa km buni pe un drum extrem de prost pana la cascada Kaya Bunar. Aici, la capatul drumului iti apare in fata un mic lac si o cascada superba. Tot de aici din stanga lacului porneste si poteca sau Eco Poteca cum este denumita de bulgari, ce merge pe malul apei si care urca si urca si care iti dezvaluie alte si alte cascade. Poteca are si niste scari din lemn pe care poti urca si niste podete ce trec peste rau, destul de abrupte si foarte inguste. Foarte interesant si incitatnt de urcat aceste podete. Canionul este destul de lung dar nu foarte inalt. Peretii din stanca sunt abrupti si au niste peisaje extrem de frumoase. 

Din canion nu am mai incurcat drumul si am iesit imediat in drumul national si am ajuns la Veliko, acolo unde aveam si cazare. Orasul parca putin mai aranjat decat il stiam eu era decorat cu ouo de Paste in niste cosuri mari puse din loc in loc. De remarcat in Veliko cateva restaurante ce au o priveliste superba asupra orasului ce este construit in trepte. In general in Bulgaria se mananca bine si ieftin. Orasul vechi si el aranjat si dichisit cu aer medieval. Ce a fost putin neplacut este faptul ca se lucra la trotuare, mai exact se pavau, si se mergea destul de greu, mai ales cand ai si un carucior de copil.

A doua zi de dimineata am plecat spre Canionul Emen ce se afla la 26 de km de Veliko spre Plevna. Aici o data ce ai intrat in satul Emen, ultimul de pe drum pana in canion, trebuie sa mergi pe drumul asfaltat pana treci de un cimitir, iar la prima curba iti apare o sageata cu intrare in canion. Daca mergi dupa GPS te va duce pe o ulita a satului unde trebuie sa treci un pod de lemn peste rau si dupa aia sa mai mergi circa 10 minute printr-un lastaris pana ajungi din nou in soseaua asfaltata de unde incepe canionul. Dupa doar cativa metri de mers prim padurice apare in fata o priveliste de vis, ceva ce greu poti crede ca exista la doar 200 de km de Bucuresti. Poteca trece cam la 100, 150 de metri inaltime de raul Negovanka. Finalul canionului este la cascada Emen unde nu se ajunge foarte greu. Este de mers in jur de o ora prin peisaje superbe. Dupa ce cobori la cascada si la lacul format de aceasta, raul se largeste si isi continua drumul prin campie. Repet, peisajele iti taie rasuflarea. Am vazut multe canioane dar asa ceva mai rar.

O data intorsi la masina ne-am gandit ca este prea devreme sa mergem spre pensiune si am dat o fuga pana la Manastirea Dryanovo ce se afla foarte aproape de Emen la doar 36 de km. Manastirea asezata la poalele muntelui este foarte frumoasa. Trecand printr-un mic tunel din spatele manastirii ajungi intr-o lume de basm. Ajungi pe un pod de lemn ce trece peste un parau de munte, foarte involburat si limpede. Peisajele nu se opresc aici, ele continua dupa ce treci alt podet peste alt rau direct pe terasa unui restaurant prin spatele caruia se ajunge la Pestera Bacho Kyro. Pana la pestera mai ai in stanga si in dreapta doua cascade minunate. Destul de interesanta si nu foarte mica, formata din doua incaperi intre care este un tunel foarte ingust, pestera este deschisa pana la ora 17:00 si are o taxa de intrare de 6 leva. Ca de obicei a trebuit sa ma cert cu cei de la intrare ca sa accepte euro, deoarece in Bulgaria greu se accepta euro la muzee sau la obiective de acest gen. In pestera poti vedea si o parte din scheletul unui Urs Peleus ce a trait aici acum cateva milioane de ani.

Tot in manastire sunt si cateva animale si langa exista o terasa foarte frumoasa, unde am si mancat si unde poti plati si in euro sau chiar in lei . Mai greu este cu cardul. Parcarea din fata manastirii este destul de mare si este cu taxa, dar numai 2 leva / ora.

Am plecat spre Veliko Tarnovo, unde plimbandu-ne prin oras am gasit si un parc destul de mare in centru care avea si loc de joaca pentru copii, loc ce a fost deliciul Anei, deoarece avea leagane si topogane. Locurile de joaca erau diferite, in functie de varsta; cu aparate de joaca  pentru cei mai mici si pentru cei mai mari Am remarcat curatenia si faptul ca toate erau aproape noi. 

Ultima zi am rezervat-o pentru Tsarevets, fortareata din Veliko ce a fost Curtea Domneasca a Bulgariei pe vremea cand Veliko Tarnovo era capitala. Intrarea in cetate este 6 leva / persoana si nu este de venit cu masina deoarece greu gasesti loc de parcare. Dupa vizita la cetate am luat masina si am mers sa vizitam si satul Arbanasi situat la doar 5 km de oras. Arbanasi este un sat traditional ce face parte din patrimoniul UNESCO si unde nu se poate construi nimic sau nu se poate renova daca nu respecti arhitectura medievala. Cu toate acestea aici gasesti multe hoteluri de 4 stele si foarte multe pensiuni frumoase. Noi am descoperit la vreo 4 km de centru un foarte frumos hotel in forma de castel ce avea si o terasa frumoasa si un loc de joaca pentru copii. In drum spre Ruse ne-am oprit la Tansfiguration Monastery. La doar 2 km de drumul principal spre Ruse este aceasta frumoasa manastire ce seamana putin cu Voronetul deoarece este pictata si pe dinafara  Situata la marginea unei stanci este si ea o frumoasa manastire de unde poti vedea si niste peisaje interesante pentru ca este situata la o inaltime destul de mare fata de sosea.

Ultima oprire am facut-o la Ruse unde am si mancat la o terasa din centru, dar nu la Happy deoarece acolo era o coada foarte mare pentru a prinde o masa, era cu lista de asteptare. Dar cine credeti ca stateau la coada? Romanii nostri, care in loc sa se bucure de cele cateva ore libere pe care le au pentru a admira orasul, stateau sa se certe pe locurile de pe lista si pe faptul ca nu toti au stat, ca uni au plecat si s-au intors etc. Orasul mi-a placut mai mult ca in alte dati. Centrul parca s-a prelungit putin si parca este mai curat decat il stiam eu.

O plimbare de Paste reusita!