vineri, 6 octombrie 2017

Concediu Antalya

Lucrand in turism nu imi pot lua concediu vara, asa ca fiind sfarsit de septembrie am ales sa merg in Antalya deoarece acolo puteam face plaja si baie. Zis si facut. Am plecat pe data de 23 septembrie pe o vreme destul de rece din Bucuresti. Zborul foarte scurt, am facut in jur de o ora si treizeci de minute si am ajuns la 30 si ceva de grade. Este destul de ciudat sa fim atat de aproape de o zona atat de calda pana aproape de sfarsitul toamnei. Antalya este o zona in care avem 300 de zile insorite pe an. Iarna temperatura nu scade sub 10 grade si rar ploua.
Am trecut relativ repede de serviciul pasapoarte si am luat bagajele dar am asteptat putin mai mult dupa caruciorul copilului care nu vine pe banda de bagaje, vine cu un lift separat in zona de relatii clienti.
Dupa ce am urcat in autocarul de transfer, in maxin 40 de minute am ajuns la hotel. Am stat la Hotelul Sensitive Premium Resort & Spa, un hotel nou deschis in 2016, ce se afla in zona Bogazkent la numai 5 km de Belek. Nu il putem compara cu marile resorturi ce au peste 100 de hectare din Belek, dar este un hotel foarte bun, un hotel de 5 stele unde curatenia si ospitalitatea sunt la ele acasa.
Anul trecut am lucrat ghid in aceasta zona si rar mi-a fost dat sa vad asa un personal ospitalier si cu foarte mult bun simt, fara sa ceara bacsis, cum se intampla in mai toate hotelurile din Antalya. La hotel pe langa mancarea foarte buna ne-am bucurat de foarte multe facilitati. Hotelul are un restaurant principal si trei restaurante a-la-cart, turcesc, italian si de peste, unde se poate face o data pe sejur o programare gratuita. Ca sa puteti beneficia de aceasta oportunitate trebuie sa faceti programarea din prima zi la persoana ce se ocupa de relatii clienti, deoarece aceste restaurante nu sunt deschise permanent, doar de doua ori pe saptamana si au locuri limitate. Eu nu m-am gandit de la inceput si cu 2 zile inainte de plecare am gasit loc doar la cel turcesc. A fost o experienta interesanta pentru ca am mancat cateva feluri de mancare ce nu au fost in restaurantul principal, cu toate ca si aici sunt seri tematice si intr-una din seri a fost seara turceasca.
Cum spuneam pe langa restaurante hotelul mai are si o piscina destul de mare, exterioara si una interioara. In piscina exterioara sunt si portiuni cu jacuzzi si langa cea interioara este un bazin cu jacuzzi. Mai exista si o piscina pentru copii exterioara si trei topogane cu piscina lor separate de cea mare de la exterior. La piscina exterioara exista si un bar unde se pot servii toate bauturile de la 9:00 la 22:00 si un loc unde se serveste mancare intre masa de pranz si cea de seara. Locul de joaca pentru copii nu este foarte mare dar are tot ce ii trebuie, leagane, topogane si o sala unde animatorii isi fac treaba in fiecare dimineata si unde sunt foarte multe jocuri si jucarii. Tot langa piscina interioara este si o sala de sport foarte mare, dotata cu toate aparatele posibile. Magazinele din incinta hotelului au preturi ok si la ele gasiti pe langa suveniruri si haine de piele sau blana. In lobby, barul este deschis non-stop si avem si o patiserie ce este deschisa de la 10:00 la 18:00 cu o mica pauza de pranz si unde putem gusta din dulciurile traditionale turcesti si putem bea un latte macchiato foarte bun. Mini barul din camera este gratuit si se completeaza zilnic. Tot in incinta hotelulul langa cele 3 sali de conferinta sau evenimente mai este un loc de joaca cu masinute cu fise si biliard.
Cum reiese si din denumirea sa resort & spa, exista si un centru spa destul de mare cu sauna, baie turceasca si masaje excelente.
Hotelul nu este pe plaja, este la doar 200 de metri fata de plaja sa privata cu sezlonguri si nisip fin, unde este si un restaurant de aproximativ 200 de locuri unde se pot servii bauturi si mancare pana la ora 18:00. La plaja avem mai multe terenuri de beach volei si un loc unde se poate juca boccia si se poate trage cu pusca la tinta. Si aici langa dusuri avem un loc de joaca pentru copii cu topogan si leagane. Chiar daca distanta pana la hotel este de doar 200 de metri, exista un microbus ce face curse din 30 in 30 de minute de la 9:00 la 18:00. Eu nu am optat pentru aceasta varianta, am preferat sa fac putina miscare avand in vedere ca mancarea aici este foarte multa si foarte buna.


Dar nu pentru hotel am mers pana in Antalya. Am venit sa fac si cateva excursii optionale asa ca in a doua zi am mers intr-o excursie de shoping in Antalya. Excursia se numeste asa pentru ca se merge la un magazin de aur, de piele si blanuri si la un bazar din centrul Antalyei sau la Mark Antalya, cel mai mare mall din zona.
Prima oara am oprit la magazinul de aur unde am stat in jur de 50 de minute, la fel si la cel de pielarie. Dupa prima tura de shoping am plecat catre Cascada Duden, cascada ce se varsa in mare si care este formata pe cel mai important rau din sudul Anatoliei, Raul Duden ce izvoraste din muntii Taurus si care prin aceasta minunata cascada, se zice ca ar fi cea mai mare cascada ce se varsa in mare, 40 de metri inaltime, formeaza in contact cu apa sarata a Marii Mediterane o apa de un verde foarte frumos.
In dreptul cascadei este un frumos parc ce tine dealungul coastei  si care se afla la o inaltime de 40 de metrii fata de nivelul marii.


Dupa ce am vizitat cascada am mers sa luam masa in zona Lara la un restaurant aflat pe malul marii. Dupa ce ne-am potolit putin foamea am plecat la a doua sesiune de shoping, in centrul Antalyei, la vechiul bazar de aici. Eu am preferat sa mai admir inca o data portul vechi si orasul Kaleici si sa fac o plimbare pe stradutele inguste de aici. Toata excursia dureaza de la 8:00 la 18:00 si este una gratuita din partea agentiei de turism.
Cum nu pot sta mai multe zile in acelasi loc, oricat de primitor ar fi, am mers peste doua zile intr-o frumoasa croaziera cu vasul Harem, cel mai mare vas din Antalya. Asa cum l-am mai descris si in postarile anterioare, vasul are o capacitate de 600 de persoane si este construit pe 3 etaje. La primul etaj este un frumos restaurant unde se poate servii si masa de pranz, masa ce este tip bufet suedez. La etajul al doilea sunt doua baruri, unul cu bauturile gratuite incluse in tariful croazierei si unul cu bauturi extra ce sunt contra cost, mese cu canapele de plus si o piscina pentru copii, unde fimea s-a balacit in voie chiar si fara colac, si la etajul trei exista saltele unde se poate face plaje.
Vaporul merge pana in dreptul cascadei Duden unde opreste pentru baie in Marea Mediterana, marea cu apa cea mai calda din cate am intalnit pana acum. Dupa masa de pranz incepe distractia cu spuma. Un party cu muzica si spuma ce se desfasoara la etajul doi al vasului si care este foarte frumos si inedit. Ca sa ne spalam de spuma mai oprim o data timp de 45 de minute pentru o binemeritata baie in mare. La ora 15:30 vasul acosteaza in portul turistic al Antalyei ce se afla la iesirea dinspre Kemer. De aici cu autocarul pana la hotel se mai face in jur de o ora, in functie de cate hoteluri sunt de lasat in drum.


Urmatoarea zi a fost una de relas, bucurandu-ma de vremea superba de afara si de apa calda a marii si chiar de cea a piscinei unde am jucat si polo cu mai multi polonezi ce se pare ca se pricepeau la acest sport mai mult ca mine, dar chiar si asa am reusit sa inscriu un gol. Pe plaja am jucat volei cu mai multi rusi.


Nu am stat prea mult in hotel si in penultima zi am inchiriat o masina si am fost pana in Side in orasul vechi si de acolo in Alanya unde am facut si o baie pe plaja Cleopatrei. Planul era mult mai complex dar in acea dimineata, Ana, fimea de doar 9 luni, s-a trezit cu temperatura 38,8, probabil de la curentul de pe vapor, si a trebuit sa ne intoarcem la pranz la hotel.


Nu am stat mult si am plecat sa vizitam si Parcul Natural Kursunlu. Daca ajungeti in Antalya, acaest parc trebuie neaparat sa il vedeti. Sunt o serie de cateva cascade mai mari si mai mici ce se formeaza aici pe Raul Kursunlu ce se varsa si el ulterior in Marea Mediterana. In parc se ajunge foarte usor, este la numai 7 km de soseaua Alanya - Antalya. Intrarea este 6 lire sau 3 euro. Parcul este foarte bine semnalizat cu multe indicatoare. Puteti face poze cu camile, magarusi, papagali, dar puteti admira si porumbei de mai multe specii si rate salbatice. Cateva lacuri dintre care unul cu nuferi si multe podulete ce trec de pe o parte pe alta a raului. O sa vedeti mai multe indicatoare de iesire dar toate duc in acelasi loc, locul pe unde ati intrat.




De aici se ajunge foarte usor la cascada Duden, dar nu cea ce se varsa in mare. Exista o alta cascada Duden pe acelasi rau dar in Muntii Taurus. Este mult mai spectaculoasa decat cea ce se varsa in mare si este tot intr-un parc natural. Nu aveti cum sa o ratati deoarece sunt indicatoare peste tot.
Ultima zi am petrecut-o la hotel unde seara am avut o petrecere ce s-a incheiat cu un foc de artificii.
Sambata la pranz am plecat spre casa cu aceeasi cursa charter cu care am ajuns cu 8 zile in urma.